Nazare: Problema exproprierii terenului pentru primul tunel de la autostrada Sibiu s-a rezolvat

Economica.net
26 03. 2012
nazare_49377600

Ministrul Transporturilor a inspectat, duminică după-amiază, şantierul primului tunel de autostradă care urmează să fie construit pe lotul IV al tronsonului Orăştie-Sibiu, în zona Săcel din judeţul Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constructorii i-au prezentat stadiul lucrărilor, Nazare declarându-se mulţumit, dar insistând asupra importanţei ca lucrările la tunel să înceapă cât mai repede.

„Aşa cum v-am promis în urmă cu două săptămâni, am rezolvat problema cu exproprierea terenului, cu ajutorul primului ministru şi al ministrului Mediului. (…) Este primul tunel de autostradă din ţară, dar nu e atât de lung încât să nu poată fi atacat repede. Vreau să lucraţi la tunel cât mai repede”, a spus ministrul.

Constructorul l-a asigurat că luni va comunica Direcţiei Silvice hotărârea de guvern privind exproprierea, iar în maxim trei săptămâni se vor defrişa cele 12 hectare de pădure pentru a putea începe excavaţiile.

Nazare a spus că, pe tronsoanele unde este nevoie, a insistat să se lucreze în două-trei schimburi.

„E nevoie şi aici, voi monitoriza atent stadiul lucrărilor şi unde sunt întârzieri voi interveni”, a spus el.

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a inspectat şi în 10 martie şantierul lotului IV din tronsonul de autostradă Sibiu – Orăştie, spunând atunci că singura problemă era neînceperea lucrării la primul tunel de autostradă din ţară din cauza unor probleme de expropriere.

Atunci, constructorul Sorin Scarlat, director adjunct al asocierii Astaldi (Italia) Euroconstruct Trading 98 (România) – Astalrom (România), spunea că utilajele erau concentrate mai ales la cele două viaducte care vor face legătura cu primul tunel de autostradă din ţară, de pe Dealul Săcelului. Lucrările la acesta erau însă întârziate din cauza unor probleme cu exproprierea unei păduri.

Potrivit acestuia, tunelul, lung de 340 de metri, este o lucrare complexă, la care se va folosi aceeaşi metodă ca la metroul din Bucureşti, „o soluţie pe pereţi mulaţi, cu o excavaţie minimală, comparativ cu soluţia iniţială”.

Ministrul Alexandru Nazare dădea asigurări că problema cu exproprierea pădurii va fi rezolvată în cel mult două săptămâni.

Lotul IV din tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu are o lungime de 16,2 kilometri, de la Sălişte la capătul centurii ocolitoare a municipiului Sibiu, valoarea contractului fiind de 484 de milioane de lei fără TVA, din care aproximativ 412 milioane de lei sunt finanţare europeană.

Tronsonul cuprinde două noduri rutiere, două viaducte de 925 metri, două poduri de 42 metri, patru pasaje peste autostradă de 26 metri, două pasaje peste calea ferată de 40 de metri şi primul tunel de autostradă din ţară, lung de 340 de metri.