Siemens a avut în România afaceri de peste 500 milioane euro, în ultimii trei ani

Economica.net
03 05. 2012
siemens_20696100

„Cred că se pot face afaceri curate în România. Am preluat conducerea Siemens România în anul 2009, iar în momentul în care am mers la interviul de angajare la Viena am fost întrebat dacă cred că pot face afaceri curate în România. Am răspuns ca da. Şi pot spune acum, după trei ani, că am făcut peste jumătate de miliard de euro în România fără nicio problemă legată de corupţie”, a declarat, joi, Cristian Secoşan, director general al Siemens România, la conferinţa „Transparency and Business – Transparenţa şi mediul de afaceri”, organizată de Camera de Comerţ Româno-Germană, Ambasada Germaniei şi de agenţia Mediafax.

Secoşan a precizat că anul trecut a fost cel mai bun an din istoria Siemens din punct de vedere al cifrei de afaceri şi profitabilităţii.

Siemens activează în România în sectoarele energie, sănătate, IT şi industrie. Compania are sediul central în Bucureşti şi prezenţă regională în Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, având peste 2.000 de angajaţi.

La nivel global, Siemens a obţinut în anul fiscal 2011 venituri din operaţiuni continue de 73,5 miliarde de euro, în creştere cu 7% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net s-a majorat de la 4,068 miliarde de euro la 6,321 miliarde de euro.