Siemens construiește în Egipt a șasea cea mai mare rețea feroviară de mare viteză din lume

Siemens a anunțat că a semnat cu Egipt cea mai mare comandă din istoria companiei. Cu opt miliarde de euro vor fi construiți 2.000 km de linii feroviare de mare viteză și materialul rulant aferent.
Robert Stan - mar, 31 mai 2022, 16:20
Siemens construiește în Egipt a șasea cea mai mare rețea feroviară de mare viteză din lume

Ceea ce România nu reușește de mai bine de 30 de ani, pare a fi realizabil în Egipt. Țara va construi cu ajutorul germanilor de la Siemens a șasea cea mai mare rețea feroviară din lume conectând orașele de pe malul Nilului cu cele de la Marea Roșie și Marea Mediterană.

Acordul dintre Siemens și Egipt, în valoare de 8,1 miliarde de euro, este cea mai mare comandă din istoria companiei germane și presupune construirea a 2.000 km de cale ferată de mare viteză precum și 41 de trenuri de mare viteză, 94 de trenuri regionale, 41 de trenuri de marfă și opt depouri.

Condiția primară ca Siemens să realizeze un astfel de contract a fost ca firma germană să realizeze și întreținerea întregului sistem timp de 15 ani. Totul inclus în cei 8 miliarde de euro.

Ca urmare a acestei afaceri, Egiptul va realiza conectarea a 60 de orașe cu linii de mare viteză pe care trenurile se vor putea deplasa cu viteze de până la 230 de kilometri pe oră. Astfel se asigură accesul la transport feroviar pentru aproximativ 90% din populația țării.

Conform Deutsche Welle (DW), președintele egiptean Abdel Fatah el-Sisi a numit viitoarea rețea de căi ferate „începutul unei noi ere pentru sistemul feroviar din Egipt, Africa și Orientul Mijlociu”.

„Cu cea mai recentă tehnologie a noastră pentru material rulant, semnalizare și întreținere, Egiptul va avea a șasea cea mai mare și cea mai modernă rețea feroviară de mare viteză din lume”, a declarat și CEO-ul Siemens, Roland Busch.

Acordul include 2,7 miliarde de euro care, sumă convenită încă de anul trecut pentru prima linie de cale ferată, așa-numitul „Canal Suez pe șine”, care va parcurge 660 de kilometri de la orașul-port Ain Sochhna de la Marea Roșie până la Marsa Matruh și Alexandria, pe coasta Mediteranei.

A doua cale ferată, cu o lungime totală de 1.100 de kilometri, va lega capitala Cairo de orașul sudic Abu Simbel, aproape de granița cu Sudanul, și va trece prin orașele amplasate de-a lungul Nilului.

Cea de-a treia se va întinde din Luxor până în la Hurghada, acoperind aproximativ 225 de kilometri și asigurând transportul dintre coasta Mării Mediterane și portul-cheie Safaga.

Conform oficialilor Siemens, proiectul va crea aproximativ 40.000 de locuri de muncă în Egipt, precum și alte 6.700 de locuri de muncă în industrii conexe.

De asemenea, germanii susțin că rețeaua, complet electrificată, va reduce emisiile de CO2 cu aproximativ 70% prin comparație cu transportul realizat pe aceleași rute cu autobuzul sau autoturismul.

Te-ar mai putea interesa și
Aviația israeliană a început să intercepteze în afara Israelului drone trimise de Iran
Aviația israeliană a început să intercepteze în afara Israelului drone trimise de Iran
Avioane de vânătoare ale Forțelor aeriene israeliene au început să intercepteze în afara teritoriului Israelului unele dintre cele peste 100 de drone lansate de Iran vineri dimineață ca......
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
Portughezii de la EDP inaugurează cel mai mare parc solar al lor din România, în Timiș
EDP, prin intermediul EDP Renewables, a inaugurat centrala fotovoltaică Albina din județul Timiș și a ajuns la o capacitate ...
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Cât este pensia medie lunară în primele trei luni din 2025 şi cu cât a crescut faţă de primul trimestru din 2024
Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în primul trimestru din 2025, comparativ ...
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Anunţ din Iran după atacul Israelului
Ministrul de externe iranian Abas Araqchi a declarat vineri că ţara sa are "dreptul legitim" de a răspunde la bombardamentele ...