SIF Banat – Crişana a realizat în S1 un profit net de 68,9 milioane lei, în creştere cu aproape 60%

Economica.net
12 08. 2016
sif_banat_crisana_12695200

‘În cursul semestrului I 2016, SIF Banat-Crişana a efectuat investiţii în sumă de 20,9 milioane lei, în acţiuni listate la BVB şi unităţi de fond. De asemenea, în cursul primului semestru, SIF Banat – Crişana a subscris la majorarea capitalului social al SIF Imobiliare suma de 2,99 milioane euro, din care a vărsat suma de 1,23 milioane euro. În primul semestru al anului 2016 nu s-au realizat vânzări din portofoliu pe piaţa de capital’, se arată în document.

În cursul semestrului I, SIF Banat-Crişana nu a emis obligaţiuni sau alte titluri de creanţă. De asemenea, nu a achiziţionat şi nu a deţinut niciun moment propriile acţiuni, conform documentului citat.

‘În primul semestru al anului 2016 titlul SIF 1 s-a tranzacţionat în 125 şedinţe de tranzacţionare la BVB, din care în 55 de şedinţe preţul a evoluat pozitiv, iar în 62 de şedinţe evoluţia a fost negativă. Lichiditatea titlului SIF1 a fost foarte scăzută, în semestrul I 2016 tranzacţionându-se în total 15.751.045 de acţiuni, reprezentând 2,87% din totalul titlurilor emise, în 77 din cele 125 de şedinţe volumul fiind de sub 100.000 de acţiuni tranzacţionate. Valoarea totală a acţiunilor ce s-au tranzacţionat în semestrul I 2016 a fost de 23.514.422 lei. Volumul maxim zilnic de acţiuni tranzacţionate pe piaţa principală Regular (REGS) a fost de 1.194.595 acţiuni, înregistrat în 4 februarie, pe fondul creşterii preţului în acea perioadă’, menţionează sursa citată.