SIF Banat-Crișana câștigă bătălia pentru cumpărarea Fabricii de Țigarete Belvedere, în ciuda opoziției investitorului canadian Michael Topolinski

31 10. 2022
Fabrica de Tigarete Belvedere

Licitația pe care a câștigat-o SIF Banat-Crișana pentru cumpărarea Fabricii de Țigarte Belvedere a fost organizată de administratorul judiciar CITR Ilfov Branch S.P.R.L., care se ocupă de insolvență a grupului INTERAGRO S.A., în patrimoniul căruia era acest activ. SIF SPV TWO S.A. a fost declarată câștigătoare a licitației în data de 18 mai 2022.

Licitație a fost contestată în data de 23 mai de către compania Tabogo Property, deținută de investitorul canadian Michael Topolinski. Tabogo Property a susținut că a câștigat licitația pentru terenul de 62.500 mp încă din mai 2020, înainte de a fi descalificat în mod nejustificat de administratorul judiciar CITR.

“Prin urmare, a contestat decizia în instanță. Această contestație este suspendată temporar și nici măcar nu a avut o audiere în primă instanță. Dat fiind faptul că astfel de litigii pot dura adesea câțiva ani înainte de a fi finalizate, decizia CITR de a organiza o nouă licitație în aceste circumstanțe ridică semne de întrebare”, a anunțat atunci compania investitorului canadian.

Finanțarea pentru cumpărarea fabricii a fostasigurată SIF Banat-Crișana, cea mai mare parte, și de două dintre subsidiarele sale. Valoarea investiției directe făcută de SIF Banat-Crișana reprezintă mai puțin de 5% din activele nete deținute de companie, potrivit ultimelor rapoarte contabile publicate.

SIF SPV TWO S.A. este o companie înființată în 2018, care are drept principal domeniu de activitater închirierea sau subînchirierea proprietăților sale a acelora aflate în administrarea sa. Principlalul acționar este SIF Banat-Crișana, care deține 99,99% din companie.

Urmează ca documentele de vânzare-cumpărare să fie finalizate în viitorul apropiat precum intabularea în cartea funciară, acțiuni care vor fi aduse la cunoștiința investitorilor.

Prețul la care și-a adjudecat terenul este de 33,59 de milioane de euro. Acesta se află într-una dintre zonele din București care a atras investiții masive pe segmentul clădirilor de birouri, în apropierea stațiilor de metrou Grozăveşti, Petrache Poenaru şi Politehnica.

Terenul este cel al fostei fabrici de industrializare a tutunului, iar valoarea este data de suprafață lui, amplasarea acestuia și potențialul de dezvoltare a unor viitoare proiecte de birouri, comerciale, rezidențiale sau mixte.

CITR a încercat de mai multe ori în ulimii ani vânzarea terenului, dar fără succes.

Citește și: