SIF Moldova devine Evergent Investments. ASF a aprobat schimbarea denumirii societăţii

02 03. 2021

Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat schimbarea denumirii Societăţii de Investiţii Financiare Moldova în Evergent Investments, informează SIF Moldova printr-un raport remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Conform sursei citate, schimbarea denumirii a fost aprobată prin Hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 30 octombrie 2020.

Identitatea noului brand reflectă o companie de investiţii modernă, cu valori solide, ghidată de misiunea de a genera valoare pe termen lung pentru investitori, pentru companie, dar şi pentru societate în general.

Evergent Investments îşi declară obiectivul de a deveni lider pe piaţa românească de capital, având o abordare ce valorifică oportunităţile investiţionale în mod responsabil şi creează contextul potrivit ideilor generatoare de performanţă. Noul nume vorbeşte despre un nou avânt în forţă, despre o emergenţă spectaculoasă şi în acelaşi timp despre durabilitate -„ever””, menţionează reprezentanţii companiei.

Aceştia subliniază că logo-ul face o trimitere directă către simbolul recognoscibil al pieţelor financiare – taurul, iar sloganul „Drive for performance” exprimă „avântul continuu, anduranţa echipei de profesionişti ce valorifică resursele printr-o abordare riguroasă, inteligentă şi creativă în strategia de business pentru a
livra performanţa”.