SIF Muntenia a limitat la 5% drepturile de vot ale unui grup de acţionari care au 16,9% din titluri

Economica.net
05 07. 2012
sif_muntenia_12367400_47679400_51482200_57888800

Cel mai mare acţionar al SIF Muntenia este omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, care deţine 5% din acţiuni. La data de referinţă pentru AGA, el deţinea 4,65% din titlurile societăţii de investiţii.

Între cei 37 de acţionari cărora le-a fost limitat dreptul la vot se regăsesc compania de administrare a investiţiilor East Capital şi trei dintre fondurile sale, trei fonduri de pensii ING şi fondul ING International Romanian Equity, The Royal Bank of Scotland, casa de brokeraj Swiss Capital şi societatea sa de administrare a investiţiilor.

Pe listă se regăsesc şi nouă din cei zece candidaţi propuşi de Iaciu pentru un loc în consiliul Reprezentanţilor. Aceştia sunt omul de afaceri Adrian Andrici (membru în actualul Consiliu), Laviniu Dumitru Beze (preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital), Olimpiu Blăjuţ şi Răzvan Lefter (angajaţi ai Swiss Capital), Florin Cazan (Raiffeisen Capital & Investment), Ştefan Cioga (Active International), Daniel Pandele (asociat şi administrator Doraly Mall), avocatul Marcel Gheorghe, economistul Gabriel Vasile.

Administratorul SIF Muntenia menţionează că dreptul la vot a fost limitat întrucât aceştia ar acţiona concertat, potrivit unui raport transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

Alături de grupul menţionat, Muntenia Invest a prezentat şi trei grupuri de acţionari care acţionează concertat, însă care deţin pachete mici de titluri. Din primul grup fac parte mai multe persoane care acţionează concertat cu Muntenia Invest şi deţin 0,92%, iar din a doua grupare fac parte omul de afaceri Siminel Andrei două firme şi fondul de investiţii Broadhurts, aceştia controlând 1,12% din acţiuni.

Un alt grup este format în jurul lui Cătălin Chelu şi cuprinde şase firme şi un apropiat al omului de afaceri. Acest grup are 1,33% din acţiuni.

Muntenia Invest arată că grupurile acţionează concertat întrucât „conţin entităţi fizice şi/sau juridice care, direct sau indirect, prin persoane implicate sau aflate în legături strânse, au derulat sau derulează operaţiuni economice împreună, cu sau fără legătură cu piaţa de capital, cum ar fi operaţiuni cu titluri aferente Fondului Proprietatea, înainte şi după listarea acestui emitent”.

Alte motive invocate sunt că acestea au o politică comună, cu sau fără legătură cu piaţa de capital, dar şi că s-au asociat iar scopul „constă în operaţiuni aflate în legătură cu unul sau mai mulţi emitenţi (poziţii publice în legătură cu SIF-urile)”.

Un alt argument este că grupurile conţin firme şi sau persoane fizice care „direct sau indirect au încheiat/intermediat tranzacţii cu instrumente financiare negociate în prealabil, în nume propriu sau prin persoane implicate cu acestea sau care derulează în mod curent tranzacţii prin entităţi controlate direct sau indirect de una dintre ele”.

Muntenia Invest consideră că aceşti investitori acţionează concertat şi pentru că desemnează ca mandatari aceleaşi persoane pentru a le reprezenta voturile.

AGA de la SIF Muntenia, programată pentru vineri şi sâmbătă, se anunţă una foarte încordată, întrucât se va discuta propunerea de revocare a actualului Consiliu al Reprezentanţilor Acţionarilor şi alegerea unuia nou. Consiliul supraveghează activitatea administratorului societăţii de investiţii financiare şi poate chiar propune acţionarilor rezilierea contractului cu acesta.

Acelaşi grup şi-a exprimat nemulţumirea în aprilie faţă de profitul mic înregistrat de SIF Muntenia şi faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El a cerut administratorului SIF, SAI Muntenia, triplarea dividendului pe anul trecut, varianta iniţială fiind de 65,3 milioane lei.

Rezultatul voturilor exprimate în AGA din aprilie a fost neclar imediat după şedinţă, astfel că deciziile au fost anunţate abia după o săptămână.

De asemenea, la şedinţa AGA din vineri şi sâmbătă, administratorii vor prezenta acţionarilor un nou program de administrare şi vor discuta un buget de venituri şi cheltuieli rectificat pentru acest an.

Nu mai puţin de 30 de candidaţi sunt înscrişi pentru cele 11 locuri în Consiliul Reprezentanţilor, prin­tre aceştia numărându-se şi fostul preşe­din­te al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private Mircea Oancea, Dan Pascariu, preşe­dintele UniCredit Ţiriac Bank, mai mulţi brokeri şi nouă membri din actualul Consiliu al Reprezentanţilor.

Pe ordinea de zi a AGA figurează şi distribuirea unor dividende suplimentare de 98,4 milioane lei din rezervele existente la finalul anului trecut şi constituite din sumele reprezentând dividende neridicate timp de trei ani.

Săptămâna trecută, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) atrăgea atenţia acţionarilor SIF Muntenia că administratorul SAI Muntenia Invest a impus unele proceduri care îngreunează votul în AGA prin reprezentanţi şi corespondenţă.

Ulterior, Muntenia Invest a anunţat că procedurile au fost luate pentru a „proteja interesele investitorilor în faţa oricăror tipuri de, eventuale, practici neloiale sau abuzuri şi din dorinţa mărturisită de a asigura transparenţă maxim posibilă a întregului proces”.