Bîlteanu a extins acoperirea brandului „zero dividende” şi în Craiova. SIF Oltenia nu va mai da dividende

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) nu au aprobat nici una dintre cele două variante de dividende care au fost puse în discuţie. Metoda „dividendelor zero" a fost prima oară aplicată anul trecut la SIF Banat Crişana (SIF1), după ce conducerea acesteia a fost preluată de Dragoş Bîlteanu, un apropiat al principalilor acţionari ai Băncii Transilvania. Anul acesta, metoda a fost aplicată şi la SIF Muntenia, care este controlată de SIF1.
Adrian N. Ionescu - mar, 29 apr. 2014, 13:46
Bîlteanu a extins acoperirea brandului

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) nu au aprobat nici varianta de dividend de 0,21 lei/acţiune (cerută de un grup de acţionari din care fac parte omul de afaceri Gheorghe Iaciu şi fonduri de investiţie ale ING) şi nici varianta de 0,16 lei/acţiune (propusă de conducerea SIF5).

SIF Oltenia a înregistrat anul trecut un profit net de 130 de milioane de lei.

Doar una dintre cele cinci SIF-uri va da dividende din profitul pe anul trecut: SIF Moldova (SIF2), dar şi aici  a fost aleasă varinata de dividend cea mai mică dintre cele propuse.

În piaţă s-a speculat imediat că votul ar fi rezultatul faptului că, printre administratorii SIF2, se numără Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania şi Radu Hanga, unul dintre directorii acesteia. Banca Transilvania (TLV)  l-a sprijinit pe omul de afaceri Dragoş Bîlteanu în competiţia pentru fotoliul de preşedinte al SIF Banat Crişana (SIF1).

Celelelte SIF-uri nu dau niciuna dividende. SIF Transilvania (SIF3), singura care pare în afara influenţei grupului Bîlteanu – TLV şi-a capitalizat profitulşi va da acţiuni gratuite în contul acestuia.

SIF Banat Crişana (SIF1) continuă politica de administrare, respectiv de „dividende zero”,  pusă în operă anul trecut, de omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, după preluarea conducerii acesteia.

SIF Banat Crişana (SIF1) controlează şi SIF Muntenia (SIF4), prin societatea de administrare a acesteia SAI Muntenia Invest, cumpărată de SIF1. Nici SIF4 nu va da dividende.

Creşterea influenţei grupului Bîlteanu asupra SIF-urilor a fost stimulată de decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a permite tranzacţiile încrucişate cu acţiunile  lor. Astfel, la SIF Oltenia (SIF5), sunt acţionari importanţi şi SIF Banat Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Moldova.

Pe de altă parte, ASF a considerat că grupul format din SIF1, SIF4, Biofarm (unde SIF1 şi SIF4 deţin pachetul majoritar), ca şi administratorii SIF1 – Dragoş Bîlteanu, Najib El Lakis şi Ion Stancu deţin cumulat 5,70% din acţiunile SIF5 Oltenia, depăşind limita admisă de 5%.

La rândul său, SIF2 Moldova şi administratorii săi Costel Ceocea, Claudiu Doroş şi Cătălin Iancu au împreună 5,03% din SIF Oltenia, în timp ce patru fonduri ING deţin 6,07%.

Întâmplător sau nu, AGA de astăzi l-a validat în funcţia de administrator pe Victor Căpitanu, partener la casa de investiţii Capital Partners şi, se pare, un apropiat al aceleiaşi SIF Banat Crişana.

Preluarea controlului de facto al SIF Oltenia se va finaliza prin alegerea a trei administratori în locul celor demisionari, care reprezentau grupul BCR – Florin Pogonaru.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...