SIF Transilvania cere Primăriei Braşov terenuri de 5 milioane de euro în schimbul Cetăţii oraşului

Economica.net
15 07. 2013
brasov_2_10221100

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat, luni, în şedinţa de Consiliu Local, că SIF Transilvania a făcut o ofertă municipalităţii în care arată că este dispusă să cedeze Cetatea Braşovului în schimbul unor terenuri şi imobile a căror valoare să fie cuprinsă între 4,9 şi 5,2 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am primit o adresă de la SIF prin care suntem anunţaţi că ei sunt dispuşi să cedeze cetăţuia în schimbul unor terenuri şi imobile în valoare de 4,9 – 5,2 milioane de euro. Oferta lor mi se pare prea ridicată, însă ne dorim să rezolvănm cumva această situaţie şi să preluăm cetatea”, a spus Scripcaru.

Primarul a precizat că va solicita o reevaluare a monumentului în speranţa că preţul propus de SIF Transilvania ar putea scădea.

Primăria Braşov poartă negocieri pentru preluarea Cetăţii oraşului încă de anul trecut.

Cetatea a intrat în circuitul turistic în 1982, fiind adminsitrată atunci de Oficiul Naţional de Turism (ONT). ONT s-a privatizat după 1990 şi s-a divizat în SC Postăvarul SA şi SC Poiana SA, care au preluat unităţile turistice şi de cazare din imobilele de patrimoniu din Braşov, printre care şi Cetatea Braşovului.

În prezent, Societatea de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania este acţionar principal al Cetăţii, iar societatea Aro Palace este cea care o administrează şi foloseşte în scop comercial o parte dintre spaţiile monumentului istoric.