SIF Transilvania estimează un profit în scădere cu 29%, la 150 mil.lei, după recordul de anul trecut

Economica.net
21 03. 2013
grafic_59634100

„În bugetul de venituri şi cheltuieli pentru exerciţiul financiar din anul 2013 sunt cuprinse venituri totale de 300 milioane lei, care se estimează a se realiza cu cheltuieli totale ce însumează 123 milioane lei, din care 28,3 milioane lei reprezintă cheltuielile de funcţionare (exploatare), iar diferenţa de 94,6 milioane lei o reprezintă, în principal, costul investiţiilor financiare (acţiunilor) ce vor fi cedate (89,5 milioane lei), în scopul realizării de venituri”, se spune în bugetul de venituri şi cheltuieli al SIF Transivania.

Astfel, veniturile totale ar urma să scadă în acest an cu 6,3%, de la 320,4 milioane lei (71,9 milioane euro), la 300 milioane lei (67,9 milioane euro). În acelaşi timp, cheltuielile sunt estimate să urce cu 74%, de la 70,6 milioane lei (15,8 milioane euro), la 123 milioane lei (27,8 milioane euro).

SIF a vândut anul trecut acţiuni Erste, în valoare de 140,4 milioane lei, şi BRD, în sumă de 126,7 milioane lei, reiese din raportul anual al Consiliului de Administraţie al societăţii de investiţii financiare. La finalul anului trecut, SIF Transilvania deţinea 0,59% din acţiunile Erste şi 3,36% din titlurile BRD.

Societatea de investiţii financiare a cumpărat anul trecut acţiuni de 63,3 milioane lei, majorându-şi participaţiile la Fondul Proprietatea (56,8 milioane lei), Transelectrica (2,9 milioane lei), Bursa de Valori Bucureşti (2 milioane lei), Transilvania Leasing IFN (696.000 de lei) şi OMV Petrom (567.000 de lei). La finalul anului trecut, SIF Transilvania deţinea 0,75% din acţiunile Fondului Proprietatea, 0,72% din titlurile Transelectrica, un pachet de 0,19% din acţiunile OMV Petrom şi 5% din titlurile BVB.

Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare estimează investiţii de 92,7 milioane lei, care vor fi finanţate din surse proprii ale SIF.

„Din totalul investiţiilor propuse a se realiza, 690.000 de lei sunt destinate imobilizărilor corporale şi necorporale (achiziţie tehnică de calcul, alte dotări necesare bunei desfăşurări a activităţii, precum şi programe/licenţe informatice) şi 92 milioane lei destinate investiţiilor financiare, constând în achiziţii de instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond), inclusiv prin participări la majorări de capital social şi constituiti de noi societăţi comerciale”, se arată în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Societatea de investiţii financiare menţionează că va întocmi situaţii financiare consolidate- neauditate, doar în scop experimental, întrucât apreciază „în continuare că cheltuielile aferente obţinerii conformităţii cu IFRS, cât şi a celor aferente auditării unor asemenea situaţii sunt disproporţionat de mari în raport cu beneficiul informaţiilor ce pot fi obţinute prin consolidarea conturilor şi în raport de faptul că SIF Transilvania nu poate fi privită, la această dată şi în forma actuală de organizare şi funcţionare, ca o companie veritabilă de grup care să facă necesară şi utilă întocmirea şi a unor situaţii financiare consolidate”.

Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii vizează „restructurarea radicală a portofoliului de acţiuni” în perioada 2013 – 2017, potrivit programului strategic pentru această perioadă.

„Se vor dezvolta programe investiţionale în corelare cu politica de dividend aprobată de acţionari şi cu nivelul lichidităţilor existe, lichidităţile se vor oienta proprita către investiţiile pe piaţa de capital, va creşte rolul activităţii speculative în activitatea investiţională, se va urmări creşterea volumului lichidităţilor necesare investiţiilor pe baza rezultatelor societăţilor din portofoliu care au beneficiat de consolidarea afacerilor”, se arată în programul strategic.

Acţionarii SIF Transilvania urmează să discute pe 20/21 aprilie bugetul şi strategia pentru următorii patru ani, iar pe ordinea de zi se numără şi propunerea actualului Consiliu de Administraţie cu privire la trecerea societăţii de investiţii financiare la sistemul dualist de conducere cu Consiliu de Supraveghere şi Directorat, în loc de Consiliu de Administraţie şi directori general şi adjunct.

Chiar dacă propunerea de schimbare a sistemului de conducere va fi aprobată, acţionarii trebuie să aleagă cei şapte membri în Consiliu.

Cele 7 locuri sunt disputate de 15 candidaţi, printre care se regăsesc actualul preşedinte CA – director general Mihai Fercală, dar şi fostul arbitru de fotbal în divizia A Constantin Frăţilă, care este în conflict de mai mult timp cu conducerea SIF.

În aceeaşi zi, acţionarii sunt convocaţi să voteze şi propunerea Consiliul de Administraţie privind distribuirea unui dividend brut de 0,175 lei, uşor peste nivelul de anul trecut, de 0,1712 lei/acţiune. Astfel, acţionarii ar urma să încaseze 90% din profitul record înregistrat anul trecut de societatea de investiţii financiare, de 212,4 milioane lei (47,6 milioane euro).

Acţiunile SIF Transilvania se tranzacţionau în şedinţa bursieră de joi la un preţ de 0,725 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii de investiţii financiare este de aproape 791,8 milioane lei (179,1 milioane euro).