SIF-urile au început anul cu profituri de până la 7 ori mai mari decât în 2011. Ce au vândut?
SIF-urile sunt obligate să strângă cât mai mulţi bani în profituri din cauza presiunii mari venite de la acţionari, care vor dividende mari.
Profitul raportat la bursă de SIF Banat Crişana (simbol bursier SIF1) pe primele două luni din 2012 a trecut de 18 milioane de lei. La rândul său SIF Oltenia (SIF5) a trecut la un profit de peste 10 milioane de lei, de la o pierdere de 125.000 de lei anul trecut.
Şi cea mai căutată SIF de pe piaţă, SIF Moldova (SIF2), are un profit în creştere de aproape 2 ori mai mare, până la 17,3 milioane de lei.
SIF-urile au realizat profituri mari din vânzările de pachete de acţiuni, mai ales cele bancare.
Vânzarea pachetului de acţiuni BCR a adus beneficii imediate de profitabilitate. Profiturile faţă de ianuarie 2012 au crescut de 128 de ori la SIF1 şi de peste 3 ori la SIF2. Dar şi SIF Oltenia, care încă nu a realizat tranzacţia, a înregistrat o dublare a profitului.
Lubrurile nu stau la fel dacă însă raportăm valoarea activelor nete ale celor trei SIF-uri. În vreme ce la SIF Oltenia (SIF5), actilul net (valoarea portofoliului) a crescut cu 15% faţă de ianuarie 2012, la SIF Banat Crişana (SIF1), cea mai ferventă susţinătoare a acestei tranzacţii, creşterea de activ a fost de numai 7,3%, până la 1,31 miliarde de lei. În schimb, o politică mai prudentă a avut SIF Moldova (SIF2), al cărei activ net a crescut cu 13%, până la 1,23 miliarde de lei.
În afară de vânzarea pachetului BCR, SIF1 a vândut integral, în 2011, participațiile la companiile nelistate Infotim Timișoara, Scala Arad, ACSA Câmpia Turzii, Libertatea Cluj Napoca, ca şi acţiunile listate, precum Azomureș Târgu Mureș (AZO), Carbochim Cluj Napoca (CRC), UMT Timișoara, Cabana Mogoșa Mogoșa și Elar Pitești.
SIF Moldova (SIF2) a realizat vânzărea unor părţi din acţiunile BCR, BRD, Commetex, Fondul Proprietatea (FP), Azomureş (AZO), Gabriel Resources (Canada), Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Argus, Conpet (COTE), CEZ (Cehia), Mobam, STX OSV Tulcea, Retrasib, Semperit (Austria), „cu menţiunea că o pondere de cca 57% din profitul obţinut din activitatea de tranzacţionare este reprezentat de sumele rezultate din valorificarea pachetului de acţiuni BCR“, spun, în raportul lor, administratorii SIF2.
În sfârşit, SIF Oltenia (SIF5) a vândut integral, pe bursă, acţiunile de la Combgorj Târgu Jiu, Alro Slatina (ALR), Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), Rofep Urziceni, Mecanoenergetica Dr. Turnu Severin, UCM Reşiţa şi Astra Craiova, şi prin tranzacţii private pachetele de la Romast Târgovişte, Roprint Craiova, Mecapol Bucureşti şi Crimsat Drobeta Turnu Severin.
Achiziţiile celor trei SIF-uri au vizat mai ales Fondul Proprietatea, aşa cum ECONOMICA.NET a scris deja în articolul Ce cumpără marii investitori într-un an de criză.
UPDATE
Statistica a fost completată luni 19 martie. Profiturile SIF Muntenia şi SIF Transilvania au crescut de 3,5 şi 1,9 ori .
Diferenţa de preţ dintre valoaera unitară a portofoliiilor lor şi cotaţia de piaţă a ajuns la fiecare SIF sub 50%. Vezi raportul Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF)