Signal Iduna raportează pentru 2020 o creștere de 27% a volumului primelor brute subscrise

Compania Signal Iduna Asigurare Reasigurare a anunțat marți că a reușit ca în 2020 să-și crească volumul de prime brute subscrise cu 27% comparativ cu anul anterior, depășind, astfel, valoarea de 129 de milioane de lei.
Ion Dobreanu - mie, 07 apr. 2021, 20:56
Signal Iduna raportează pentru 2020 o creștere de 27% a volumului primelor brute subscrise

Signal Iduna rămâne astfel liderul pieței de asigurări de sănătate, potrivit celui mai recent raport emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se precizează în comunicatul transmis de companie.

Numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul anului 2020 a crescut cu 9% față de anul 2019, ceea ce corespunde unui total de peste 190.000 de asigurați.

Soluțiile digitale pe care compania le oferea deja dinainte de pandemie și intensificarea activităților pe această zonă, au contribuit semnificativ la simplificarea procesului de accesare a serviciilor incluse în polițele de asigurare.

Citiți și: Signal Iduna intră pe piaţa de retail şi lansează noua generaţie de asigurări private de sănătate (economica.net)

„Anul 2020 a accelerat conștientizarea riscului și nevoia de securitate. Tot mai multe persoane au înțeles importanța unui suport real în momentul apariției unei situații neprevăzute, atât din punct de vedere al beneficiilor date de accesul la un consultant medical dedicat, cât și al eliberării din presiunea asupra bugetului personal. În același timp, am observat un interes crescut pentru serviciile conexe, precum consultațiile medicale la distanță și a doua opinie medicală, dar și pentru produse care să ofere protecție în cazul anumitor boli specifice, precum cele oncologice”, declarat Tiberiu Maier, Signal Iduna Asigurare Reasigurare.

Prin oferirea unor posibilități multiple de utilizare a asigurării, precum decontarea directă în peste 1.200 de clinici și spitale private partenere, rambursarea sau utilizarea cardului bancar Easy Pay, un sistem care permite plata directă în orice clinică din România, Signal Iduna a reușit să crească gradul de adresabilitate al produselor, accesând segmente noi de piață.

Compania a lansat la finalul anului trecut și un serviciu de telemedicină, care oferă acces la consultații prin apel telefonic sau video pentru numeroase specialitățile medicale.

„Fiind un serviciu nou în portofoliul companiei, am considerat important să aflăm opinia clienților cu privire la gradul de utilizare și utilitatea acestuia. Astfel, în urma unui chestionar realizat la nivelul asiguraților noștri care au accesat telemedicina în perioada 15 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, 92% dintre respondenți au precizat că vor mai apela la acest serviciu, iar 88% au spus că informațiile primite din partea medicilor au răspuns necesităților medicale”, a adaugat Tiberiu Maier.

Deși un tip de asigurări lansat în urmă cu doar doi ani, asigurările de sănătate individuale înregistrează o creștere semnificativă. Acest trend este observat în atitudinea și comportamentul de consum actual, oamenii fiind tot mai preocupați de acoperirea riscului de îmbolnăvire și de soluțiile care pot să răspundă acestei nevoi. În același timp, în linie cu tendințele generale privind achizițiile online, acest comportament capătă o relevanță tot mai mare și în ceea ce privește distribuția asigurărilor. S-a remarcat faptul că tot mai mulți clienți se îndreaptă spre o achiziție digitală, flux pe care compania îl avea deja implementat, fiind chiar primul jucător din piața locală care a lansat produse individuale de asigurări private de sănătate de tip e-commerce, se mai specifică în comunicatul transmis.

Citiți și: Consiliul ASF a aprobat majorarea capitalului social al Signal Iduna Asigurare Reasigurare (economica.net)

Signal Iduna vizează pentru perioada următoare o creștere generată de încheierea de noi parteneriate și de dezvoltarea portofoliului. Compania a lansat recent 101 Invest, care este o asigurare de viață cu componentă investițională, un produs 100% digital. Totodată, în conformitate cu obiectivul de a îmbunătăți permanent experiența clienților, asigurătorul lucrează la modernizarea soluțiilor prin care realizează interacțiunea cu clienții, urmând să lanseze și o nouă versiune a aplicației Signal Care Assistant, care va oferi funcționalități noi și unice pe piața din România.

Despre Signal Iduna

Grupul este unul dintre cele mai mari institutii financiare din Germania, format în 1999 prin fuziunea între Signal Versicherungen, Dortmund și Iduna Nova Group, Hamburg. În prezent, firma este prezentă în Germania, Polonia, Ungaria, Elveția și România.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...