Silaghi: Este crucial să obținem un an în plus pentru consumarea banilor europeni

Economica.net
16 11. 2013
bundles_of_euro_banknotes_close_up_03365cs_u_01866600

„Luni seara, la ora 19, avem ultima dezbatere pentru N+3 pentru România și Slovacia, N+3 înseamnă că accesul la finanțările europene de pe perioada 2007-2013 să le prelungim nu cu doi ani cum era prevăzut inițial, ci cu încă un an. Este important pentru România pentru că vorbim de încă 2,6 miliarde euro neconsumați la această oră. Gradul nostru de absorbție a ajuns acum la 26%, dacă mai adăugăm cei 10% care s-au acordat ca și prefinanțare am consumat cam 36% din fondurile alocate României. Un an în plus ne-ar ajuta în mod evident”, a explicat Silaghi.

Fostul ministru al Transporturilor a spus că votul în Parlamentul European va avea loc probabil joi, 21 noiembrie.

„Vreau să reamintesc că USL a preluat guvernarea cu un grad de absorbție de sub 6%, acum oricum 36% din banii europeni sunt consumați. Un an în plus pe care-l votăm, sper joi în Parlamentul European, ar da o gură importantă de oxigen României, chiar dacă cele două cicluri financiare 2014-2020 și 2007-2013 se vor suprapune în acești trei ani sper că actualul Guvern va fi destul de abil, de inteligent și va avea resurse necesare să aloce banii de prefinanțare încât cele două cicluri să poată consuma banii”, a spus Silaghi.

Europarlamentarul susține că este un moment crucial, fondurile putând fi cheltuite în special în infrastructură și mediul economic.

„Este crucial pentru România să obțină acest an în plus. Doar România și Slovacia au această șansă. Iar 2,6 miliarde euro, chiar dacă nu-i consumăm în totalitate, dar o bună parte dintre ei sunt importanți pentru România în special în domeniile de infrastructură și în creșterea competitivității economice. Sunt cele două sectoare unde, se pare, sunt șansele cele mai mari să consumăm bani”, a completat Silaghi.