Cine este noul director general al Tarom

Economica.net
08 08. 2012
tarom_25850000

Georgescu, angajat al Tarom din anul 1979, o înlocuieşte pe Gabriela Bordea, numită la conducerea companiei în aprilie 2011.

De-a lungul carierei, Georgescu a ocupat diverse funcţii în majoritatea sectoarelor Direcţiei de Marketing și Vânzări, se arată într-un comunicat transmis de Tarom.

Între anii 1979 și 1988, el a activat în cadrul Serviciului Chartere Tarom, iar apoi a fost reprezentantul companiei la Lisabona (1988), Milano (1991-1994) şi Roma (1994-2003).

După ce în perioada 2007-2009 a ocupat poziţia de director de marketing şi vânzări, Georgescu a revenit la Roma, unde a fost reprezntantul companiei până în prezent.

Potrivit Ziarului Financiar, Tarom, cel mai mare jucător de pe piaţa locală după cifra de afaceri, a adunat în ultimii patru ani pierderi totale de 834 de milioane de lei (181 mil. euro), aproape un sfert din cifra totală de afaceri.

Compania este deţinută de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Un document al Ministerului Finanţelor arată că vânzarea a 20% din acţiunile Tarom pe piaţa de capital în acest an, operaţiune convenită cu FMI, este susceptibilă de a nu fi realizată datorită lipsei de interes a investitorilor în contextul crizei economice actuale.