Silaghi trimite Corpul de control pentru verificarea centurii Vâlcele-Apahida

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, a declarat, vineri, că va trimite Corpul de control să verifice lucrările la centura de ocolire Vâlcele-Apahida a municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile degradării acesteia.
Economica.net - vin, 18 mai 2012, 10:39
Silaghi trimite Corpul de control pentru verificarea centurii Vâlcele-Apahida

„Luni, se trimite Corpul de control. Bani dorim să alocăm, dar să vedem câţi, pentru că soluţia tehnică folosită nu este bună”, a subliniat ministrul Silaghi, cu ocazia inspectării centurii Vâlcele-Apahida.

El a spus că centura se degradează din cauza alunecărilor de teren şi că s-au alocat foarte mulţi bani până în prezent. „S-a pornit cu un buget de 60 de milioane de euro şi s-a ajuns deja la 150 (milioane euro – n.r.). Cred că a fost şi o greşeală de proiectare şi o dorinţă numai de a tăia panglici”, a afirmat Ovidiu Silaghi.

Centura Vâlcele-Apahida, lungă de 24 de kilometri, a fost inaugurată în toamna anului trecut de fostul premier Emil Boc şi de ministrul Transporturilor de atunci, Anca Boagiu, dar urmau să mai fie făcute reparaţii şi consolidări în zona alunecărilor de teren.

Pe 25 ianuarie, PSD Cluj-Napoca cerea demisia directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, şi o verificare din partea Ministerului Transporturilor, pentru neregulile constatate la şoseaua ocolitoare Vâlcele-Apahida a municipiului. Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, spunea că şoseaua respectivă are probleme grave de construcţie, fiind deja afectată de alunecările de teren, la puţin timp de la inaugurare.

„Este momentul să încheiem cu această mascaradă jucată pe banii noştri ai tuturor şi să obligăm decidenţii să ia măsurile care se impun pentru finalizarea acestei lucrări. În opinia mea, aceste măsuri sunt: oprirea imediată a lucrărilor; refacerea de urgenţă a studiilor geotehnice; refacerea proiectării pe baza noilor date; schimbarea constructorilor şi a proiectanţilor ce şi-au dovedit incompetenţa; schimbarea de urgenţă a reprezentanţilor indolenţi şi incompetenţi ai beneficiarului (DRDP Cluj); o ancheta din partea Ministerului Transporturilor, care să releve vinovaţii pentru actuala stare de fapt şi partea de vinovăţie a fiecăruia; redeschiderea lucrărilor în condiţii noi, cu competenţă, seriozitate, respect pentru siguranţa oamenilor şi preţuire pentru banul public”, spunea Mircea Jorj.

În aceeaşi zi, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP Cluj), Ion Pantelimon, a explicat că problemele apărute la centura ocolitoare Vâlcele-Apahida a Clujului sunt cauzate de acumulările de apă din zonă şi că problema reparaţiilor ţine de constructor. El preciza că nu s-a plătit niciun ban pentru parapeţii afectaţi de alunecările de teren şi că ei sunt în administrarea constructorului.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Ciolacu, despre propunerea de a bloca Tik Tok în timpul alegerilor prezidențiale: O tâmpenie
Premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD, a declarat, miercuri, că este o tâmpenie propunerea de a fi interzis TikTok în campania electorală pentru prezidențiale, iar statul român este......
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Ce trebuie să faci ca să nu plătești comision la bancomatul Băncii Transilvania
Pentru a reuși să scapi de plata comisioanelor la retragerea de numerar cu cardul de Banca Transilvania de la bancomatul ...
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm societatea și economia
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm ...
Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România, preşedinte al grupului eMAG, consideră că e ...
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Celebra rețetă a colonelului Harland Sanders, antreprenorul și bucătarul american care a creat lanțul de restaurante ...