Silvio Berlusconi neagă dezbinarea partidului său
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2011/11/berlusconi_54459400-748x420.jpg)
„Văd un partid absolut unit, cu câteva diferenţe interene”, le-a declarat Il Cavaliere jurnaliştilor.
„Acum avem personalităţi care văd lucrurile diferit în privinţa unor anumite aspecte”, a adăugat el.
Berlusconi, în vârstă de 77 de ani, a decis sâmbătă să retragă din Guvern cei cinci miniştri aparţinând partidului său, Partidul Poporului (PdL). Această decizie a provocat o revoltă şi l-a determinat pe premierul Enrico Letta să ceară votul de încredere al Parlamentului.
După decizia mai multor membri ai partidului de a susţine Guvernul pe care magnatul media voia să îl răstoarne, Berlusconi a decis în cele din urmă să îi acorde votul de încredere.
Unii aleşi ai PdL intenţionează să formeze un grup separat în Camera Deputaţilor şi Senat.
Vineri, o comisie a Senatului se va reuni pentru a evoca posibila retragere a mandatului lui Berlusconi, după condamnarea sa definitivă la 1 august la închisoare pentru fraudă fiscală. Comisia ar putea vota în aceeaşi zi, dar decizia trebuie trimisă apoi în Senat în adunare plenară.