Simona Halep, eliminată din prima manşă a turneului de la Madrid
Simona Halep a fost finalistă la ediţia precedentă a Madrid Open. Alize Cornet s-a impus după o oră şi 48 de minute, la capătul unui meci în care Simona a greşit foarte mult, notează Agerpres.
Halep a beneficiat de două mingi de set în primul set, dar le-a ratat pe amândouă. Nici intervenţiile consilierului său tehnic Darren Cahill nu au ajutat, iar finalista de anul trecut a turneului părăseşte competiţia încă de la debut, astfel că nu e exclus să piardă locul secund din clasamentul WTA săptămâna viitoare.
Alize Cornet (25 ani), care anul trecut a învins-o Serena Williams, liderul mondial, în trei rânduri, şi Halep au mers cap la cap în primul set, fără vreo minge de break până la 4-3. Jucătoarea din Hexagon a beneficiat de prima şansă de break, dar Halep a salvat-o şi apoi chiar a reuşit să câştige pe serviciul adversarei, a avut 5-4 şi a servit pentru set, însă a irosit o minge de a încheia prima manşă, iar Cornet a egalat (5-5). La 6-5 pentru adversară, Simona a apelat la Cahill, apoi a dus meciul în tiebreak. Halep a fost condusă cu 3-1, 4-3 şi 5-4, a întors situaţia, a avut minge de set la 6-5, dar apoi le-a pierdut pe următoarele trei şi Cornet a luat setul cu 7-6 (6), după o dublă greşeală a româncei.
În setul al doilea, Halep a condus cu 1-0 şi 2-1 (după ce a salvat trei mingi de break), l-a chemat din nou pe Cahill, însă sfaturile australianului nu au dat roade şi Cornet a egalat (2-2), apoi a reuşit break-ul (3-2), după care s-a desprins la 4-2. Simona a redus din diferenţă (4-3), dar apoi franţuzoaica a încheiat setul cu 6-3.
Constănţeanca a arătat nervoasă în acest meci, nu a avut răbdarea de a juca punctele până la capăt, iar loviturile sale nu au mai fost la fel de precise ca în alte dăţi, comiţând numeroase erori neforţate.
Halep va primi pentru participare 11.600 euro şi 10 puncte WTA.
Cornet are acum 3-1 în meciurile directe, după ce s-a impus în 2011 la Monterrey, cu 7-5, 6-1, în primul tur, Halep a câştigat în 2013 la Turneul Campioanelor de la Sofia, cu 6-4, 6-4, iar anul trecut a abandonat la Dubai, în primul tur, la 6-1, 1-1 pentru Cornet.
În turul secund la Madrid, Alize Cornet o va întâlni pe italianca Roberta Vinci, care a dispus de Monica Puig (Porto Rico), în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (6), 6-4.
Pentru Halep următorul turneu va fi cel de al Roma, unde anul trecut s-a oprit în optimi.