Simona Halep este numărul 1 WTA. Premieră în tenisul românesc – VIDEO
Iată punctul prin care Simona a devenit numărul 1 în clasamentul WTA: VIDEO aici
Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing, China, după ce a trecut de letona Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4. Simona, 26 de ani, va fi, începând de luni, noul număr 1 WTA, depășind-o pe Garbine Muguruza.
Este prima jucătoare din România care ocupă această poziție.
„Mulţumesc China, am avut meciuri senzaţionale aici, sunt foarte emoţionată”, au fost primele cuvinte ale Simonei după victoria de sâmbătă, după care a mulţumit, ca la Oscaruri, tuturor apropiaţilor, neuitându-l nici pe antrenorul Daren Cahill. Organizatorii turneului din China au intuit victoria Simonei şi i-au oferit la final un imens aranjament floral din trandafiri în forma cifrei 1, locul pe care Simona Halep îl va ocupa de luni în clasamentul WTA.
Simona Halep – fişă biografică
Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa. A început să joace tenis la vârsta de 4 ani şi jumătate, alături de fratele său mai mare. A debutat în circuitul ITF (International Tennis Federation) în România, în 2006, iar anul următor a câştigat două turnee de simplu şi două de dublu, notează site-ul oficial WTA, www.wtatennis.com. În competiţiile internaţionale de junioare a debutat în 2008, când a reuşit să câştige turneul de junioare din Italia şi Roland Garros-ul dedicat juniorilor, turneul de la Kristienhamn (Suedia), dar şi proba de dublu a turneului feminin Futures de la Bucureşti, alături de Ionela-Andreea Iova.
În 2009, a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde s-a impus în primul tur, dar a cedat în runda următoare. În acelaşi an, a câştigat turneul challenger de la Maribor şi s-a impus, la dublu, alături de Irina Camelia Begu, în finala turneului feminin de tenis GDF Suez Open România, care a avut loc la Bucureşti, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis, www.itftennis.com.
Halep a jucat, în 2010, prima finală din carieră într-un turneu WTA, la Fes (Maroc), aceasta fiind cea mai mare performanţă de până atunci. La 12 iulie 2010, a reuşit să acceadă în Top 100 WTA, ocupând poziţia 96 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii.
În 2011, a fost finalistă la Fes şi a ajuns în turul 3 la Australian Open. La 12 septembrie, a reuşit să intre în Top 50 WTA, pe poziţia 42, dar a încheiat sezonul pe poziţia 53. În 2012, Simona Halep a fost finalistă la Bruxelles şi semifinalistă la Fes. Este primul sezon pe care îl încheie ocupând o poziţie în Top 50 WTA, respectiv locul 47.
Cariera jucătoarei de tenis Simona Halep a cunoscut o ascensiune spectaculoasă începând cu anul 2013, pe care l-a încheiat pe poziţia 11 în clasamentul WTA. La Turneul Masters de la Roma, Halep a ajuns până în semifinală, unde a fost învinsă de Serena Williams.
În iunie 2013, a câştigat primul turneu WTA din carieră, la Nurnberg, învingând-o în finală pe Andrea Petkovic, iar o săptămână mai târziu a câştigat cel de-al doilea turneu, la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), unde a învins-o pe Kirsten Flipkens. În acelaşi an 2013, a câştigat alte patru turnee: la Budapesta, unde a trecut de austriaca Yvonne Meusburger, urmat de victoria din SUA, în finala de la New Haven, impunându-se în faţa sportivei cehe Petra Kvitova, a treia favorită a competiţiei şi deţinătoarea titlului la New Haven, reuşind, astfel, să acceadă în Top 20 WTA, pe poziţia 19; în octombrie, a învins-o pe australianca Samantha Stosur în finala turneului de la Moscova, succes ce i-a asigurat 470 de puncte WTA, urcând astfel pe locul 14 în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA), iar la 3 noiembrie, s-a impus în finala Turneului Campioanelor de la Sofia, în faţa aceleiaşi australience pe care o învinsese la Moscova, această victorie clasând-o pe locul 11 în ierarhia jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA). La 21 noiembrie 2013, a fost aleasă jucătoarea de tenis cu cel mai mare progres în 2013, în circuitul profesionist WTA (Most Improved Player Of The Year).
În debutul sezonului 2014, Simona Halep a ajuns în sferturile de finală la Australian Open, prima astfel de performanţă la un turneu de Grand Slam, ceea ce a urcat-o pe jucătoare pe poziţia a 10-a în clasamentul WTA, devenind, astfel, a treia româncă din istorie care intra în ”Top ten” mondial, după Irina Spîrlea şi Virginia Ruzici.
În februarie, a câştigat Turneul de la Doha, în faţa jucătoarei Angelique Kerber (Germania), ocupând, astfel, locul 9 în clasamentul WTA, iar o săptămână mai târziu, locul 7. În martie, acelaşi an, a jucat o semifinală a turneului de la Indian Wells, fiind învinsă de Agnieszka Radwanska (Polonia). Punctajul obţinut la acest turneu a urcat-o pe locul 5 în clasamentul WTA, la 17 martie. Halep devenea, astfel, jucătoarea română cu cea mai bună clasare din toate timpurile în ierarhia feminină a tenisului mondial. Înaintea ei, cea mai bună clasare WTA a unei jucătoare române de tenis aparţinuse Irinei Spîrlea, care a ocupat locul 7, în anul 1997. În mai 2014, a jucat finala turneului internaţional de tenis WTA de la Madrid, unde a pierdut în faţa jucătoarei ruse Maria Şarapova. La 19 mai 2014, Simona Halep a urcat pe locul 4 în clasamentul WTA.
Simona Halep reuşeşte o performanţă remarcabilă, prin calificarea în prima finală a unui turneu de Mare Şlem, la Roland Garros, pe care a pierdut-o, însă, la 7 iunie 2014, în faţa Mariei Şarapova, după ce şi-a adjudecat cel de-al doilea set. A devenit, astfel, a treia jucătoare română de tenis calificată în finala turneului de la Roland Garros, după Florenţa Mihai şi Virgina Ruzici. Calificarea în finala turneului de Grand Slam de la Paris i-a asigurat Simonei Halep locul 3 WTA.
După turneul de la Roland Garros, Simona Halep a participat la cel de la Wimbledon, unde a ajuns până în semifinală. Aici a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard, după ce, în primul set, a suferit o accidentare la gleznă. După ce a revenit în ţară de la Wimbledon, a câştigat BRD Bucharest Open, primul turneu WTA din România. La 11 august, ajunge pe cea mai bună poziţie de până atunci în clasamentul WTA, respectiv pe locul 2.
În octombrie 2014, Simona Halep a participat la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde a avut un parcurs extraordinar, învingând-o, pentru prima dată în carieră, pe Serena Williams, jucătoarea numărul 1 mondial, la partida disputată în grupă. A devenit, astfel, prima jucătoare română de tenis din istoria WTA care a reuşit să dispună de ocupanta primei poziţii în clasamentul WTA, relata site-ului Turneului Campioanelor. A ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în faţa aceleiaşi Serena Williams.
În ianuarie 2015, Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a hotărât ca Simona Halep să primească titlul de ”Sportivul anului” pentru rezultatele deosebite obţinute în 2014. De asemenea, jucătoarea română de tenis s-a situat pe locul al III-lea în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani în anul 2014, realizat de agenţia bulgară BTA, fiind devansată de Novak Djokovic (Serbia), pe locul I, şi de Marin Cilic (Croaţia), pe locul al II-lea.
Anul 2015 a început foarte bine pentru jucătoarea română de tenis, ea câştigând turneul de la Shenzhen (China), în luna ianuarie. A participat apoi la turneul Australian Open, unde s-a oprit în sferturile de finală, la fel ca în anul anterior. În luna februarie, însă, a câştigat turneul de la Dubai, iar în martie 2015, a câştigat turneul Indian Wells, cel mai important din cariera sa de până atunci. De asemenea, a fost finalistă la turneele de la Toronto şi Cincinnati şi semifinalistă la Miami, Stuttgart, Roma şi US Open. A participat la Turneul Campioanelor de la Singapore, dar nu a trecut de faza grupelor. Cu toate că nu a obţinut decât trei titluri, Halep a reuşit cel mai bun sezon al său, terminându-l pe locul 2 în clasamentul mondial WTA.
În debutul sezonului 2016, Simona Halep a fost nevoită să se retragă, din cauza unor probleme medicale, de la turneul WTA de la Dubai şi de la turneul de la Brisbane. A ajuns în semifinale la turneul de la Sydney şi la cel de la Cincinnati (Ohio) şi a câştigat turneele de la Madrid, Bucureşti (BRD Bucharest Open) şi Montreal. La turneul de la Montreal, Halep a jucat şi finala probei de dublu, alături de Monica Niculescu, cele două jucătoare având aici un parcurs remarcabil. La US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, Halep a pierdut în sferturile de finală, în faţa Serenei Williams. În luna octombrie, a primit premiul Diamond Aces, la Singapore, în cadrul Galei Premiilor circuitului profesionist feminin WTA, acesta fiind acordat jucătoarei cu merite deosebite în promovarea tenisului pe teren şi în afara lui. A participat la Turneul Campioanelor de la Singapore, dar a părăsit competiţia după faza grupelor. În decembrie 2016, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2016 cu prilejul Galei Tenisului Românesc. A încheiat sezonul pe locul 4 în clasamentul WTA.
În aprilie 2017, Simona Halep a ajuns în semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, iar în luna mai a câştigat turneul demonstrativ Tie Break Tens, desfăşurat la Madrid, doar cu meciuri de tie break până la zece puncte. Tot în luna mai, Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid, pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic (Franţa). De asemenea, la turneul de la Madrid a participat şi la proba de dublu, alături de Irina Begu, ajungând până în semifinale. A participat la turneul WTA de la Roma, unde a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în faţa sportivei din Ucraina Elina Svitolina, după ce a suferit o accidentare la gleznă.
În iunie 2017, Halep ajunge în finala turneului de la Roland Garros, pe care o pierde în faţa jucătoarei letone Jelena Ostapenko, iar în august joacă finala turneului de la Cincinnati, cedând în favoarea jucătoarei spaniole Garbine Muguruza.
A participat la Jocurile Olimpice de vară de la Londra din 2012 şi a făcut parte din echipa de Fed Cup a României, în 2010, 2014 – 2016, potrivit www.wtatennis.com. În februarie 2017, a fost indisponibilă pentru meciul României de Fed Cup cu Belgia, din cauza unei accidentări la genunchi, dar a jucat în meciul de Fed Cup cu Marea Britanie, din luna aprilie 2017, în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială II.
Simona Halep a fost desemnată, de către WTA, cea mai populară jucătoare, doi ani la rând, în 2014 şi în 2015, contul său de jucătoare fiind cel mai ”accesat” pe site-ul circuitului profesionist feminin, wtatennis.com. În 2014, a fost desemnată cetăţean de onoare al municipiului Constanţa şi al oraşului Buşteni.