Simplu Credit a acordat credite de nevoi personale în valoare totală de aproximativ un milion de euro, în primul trimestru al anului, în creștere cu 44% față de perioada similară din 2021

20 04. 2022
Mircea Lupu Simplu Credit 645678

Simplu Credit IFN este o instituție financiară care își angajează anumite riscuri pe care băncile nu le asumă, își propune să crediteze responsabil și oferă clienților o gură de oxigen în anumite situații de eligibilitate prin acordare de credite pentru nevoi esențiale și urgente, refinanțări și consolidări de credite mai dezavantajoase într-unul singur mai ieftin, pe o perioadă de timp de obicei mai mare de 4 ani, astfel încât la final, clientul să poată folosi creditul și să rămână cu un grad de îndatorare decent, de maxim 40%”, declară Mircea Lupu, General Manager Simplu Credit.

Soluții de refinanțare care răspund nevoilor clienților

Mai mult de 40% din numărul vânzărilor realizate în primul trimestru au însemnat soluții de refinanțare a creditelor acordate clienților care încheiaseră mai multe împrumuturi la alte instituții de tip IFN. Cazul cel mai frecvent întâlnit de către agenții Simplu Credit este cel al clientului care strânge în timp scurt 4-5 credite, pe care reușește să le achite la timp doar câteva luni, după care acumulează dobânzi, se îndatorează și nu mai reușește să plătească la termen, riscând astfel executarea creditelor și înrăutățirea situației raportate la Biroul de Credit.

Prin produsul de refinanțare oferit de Simplu Credit, clienții își micșorează ratele lunare și își simplifică plata acestora, beneficiind de o perioadă de rambursare de până la 5 ani și de o rată mult mai mică decât ce plăteau anterior, încadrându-se totodată și în regula gradului de îndatorare de maxim 40%, stabilită de către BNR, la acordarea creditului (de exemplu, o persoană cu un salariu de 3.000 lei și cu o rată lunară de 2.000 lei poate ajunge, în urma refinanțării, să aibă o rată lunară de maxim 1.000/1.200 lei). Dobânda anuala pornește de la 39% pentru clienții care au un istoric bun de plată.

Creșterea accesibilității, prin deschideri de noi sedii și investiții în digitalizare

În prezent, Simplu Credit are 11 agenții fizice la nivel național, unde clienții interesați pot accesa împrumuturi rapide și beneficiază de consilierea agenților pentru a alege produsele potrivite nevoilor individuale. În 2021 au fost deschise 3 noi sucursale în Pitești, Sibiu și în București, în incinta magazinului Bucur Obor. Tot anul trecut, a fost lansat serviciul de Call Center 360, o soluție menită să susțină creșterea calității interacțiunii cu clienții și au fost inițiate o serie de procese de digitalizare ce vor fi finalizate în anul următor.

Profilul clientului de credite nebancare

Clienții cel mai des întâlniți în solicitările de împrumut ale Simplu Credit au vârste între 25 – 34 de ani, studii medii, sunt căsătoriți și locuiesc împreună cu părinții/rudele. Aceștia au venituri cuprinse între 1.501 – 2.500 lei și, în mare parte, sunt persoane neeligibile pentru accesarea unui credit bancar. Valoarea medie a unui împrumut pe care îl obține un client este de aproximativ 10.000 lei, iar durata medie de creditare este de 4 – 5 ani. În ceea ce privește rata dobânzii practicată de Simplu Credit, aceasta pornește de la 39% pentru clienții cu un istoric bun de plată și care nu figurează ca restanțieri la Biroul de Credite.

În general, dobânzile practicate de IFN-uri au un nivel mai ridicat decât cele ale băncilor deoarece acestea își obțin capitalul de lucru din surse care percep costuri mai mari. Pe de altă parte, riscul de neplată este mai accentuat și costurile suplimentare asociate pe care IFN-urile și le asumă prin condițiile de eligibilitate mai permisive în acordarea creditelor sunt mai mari decât în cazul băncilor.

Principalele nevoi pentru care clienții Simplu Credit au accesat un credit imediat au fost renovări ale locuinței, reparații sau asigurări pentru mașină, achiziții de telefoane, servicii turistice. Au existat însă și cazuri în care creditele au fost realizate pentru motive medicale sau pentru întreținere.

„Din nefericire, există un segment de populație , în special clienții cu venituri mici și medii, care sunt nebancabili, în sensul în care nu întrunesc condițiile necesare de acordare a unui credit (istoric negativ de creditare, fără istoric, vechime în muncă mică etc.), dar care au nevoie să fie creditați, pentru care un credit de tip IFN nu foarte scump și bine gestionat înseamnă enorm. Din totalul clienților noștri, 20% sunt considerați clienți fideli și se reîntorc pentru un al doilea credit după ce l-au achitat pe primul, însă majoritatea rămân în continuare nebancabili”, susține Mircea Lupu, General Manager Simplu Credit.

Un studiu realizat intern a arătat că, din cauza nivelului redus de educație financiară, există un număr mare de clienți care depășesc gradul maxim de îndatorare, acesta ajungând in realitate chiar și la 80% din venitul lunar. De asemenea, mulți doresc să obțină credite fără să aibă realmente nevoi urgente sau esențiale. Astfel, din totalul clienților care se adresează Simplu Credit, doar 10% sunt considerați eligibili, cu posibilitatea returnării banilor. Totodată, 1 din 10 clienți care apelează la un credit IFN încearcă de la început eludarea contractului prin neplata acestuia.

La final de 2021, Simplu Credit avea în portofoliu peste 4.500 de clienți activi, soldul creditelor acordate persoanelor fizice (Retail) reprezentând 58% din totalul expunerilor, diferența fiind reprezentată de creditele acordate persoanelor juridice (Corporate). Pentru anul 2022, compania și-a propus să atragă volume în proporție de 65% Retail și 35% Corporate.

Despre Simplu Credit

Simplu Credit este o instituție financiară nebancară aflată în top 10 jucători pe piața IFN-urilor independente din România , specializate in credite de consum, din punct de vedere al activelor. Compania a fost înființată în 2007 și este înscrisă în Registrul Special al Băncii Naționale a României, fiind reglementată si supravegheata de către aceasta. În cei 15 ani de activitate, Simplu Credit a finanțat peste 11.000 de clienți, persoane fizice și juridice deopotriva, numărul de credite acordate depășind 12.500. Rețeaua de agenții a companiei include 11 unități în 5 orașe: București, Ploiești, Brașov, Pitești si Sibiu.