Simptomele cauzate de varianta Omicron durează mai puţin decât cele provocate de Delta

Simptomele de COVID-19 durează mai puţin timp la pacienţii infectaţi cu varianta Omicron decât la cei infectaţi cu varianta precedentă, Delta, cel puţin în cazul persoanelor vaccinate împotriva noului coronavirus, au anunţat autorii unui studiu realizat în Marea Britanie şi publicat vineri în revista medicală The Lancet, informează AFP.
AGERPRES - vin, 08 apr. 2022, 09:35
Simptomele cauzate de varianta Omicron durează mai puţin decât cele provocate de Delta

O altă descoperire a acestui studiu, realizat pe baza datelor obţinute de aplicaţia britanică de sănătate publică ZOE: varianta Omicron provoacă mult mai puţine cazuri de pierdere a mirosului decât varianta Delta.

Pentru a evalua diferenţele dintre simptomele cauzate de Delta, varianta dominantă în mare parte a anului 2021, şi cele provocate de Omicron, care a depăşit-o ca răspândire pe plan global începând de la sfârşitul anului trecut, cercetătorii britanici au studiat declaraţiile făcute de aproximativ 63.000 de pacienţi, cu toţii vaccinaţi înainte de infectarea lor cu SARS-CoV-2.

Pentru cei care nu făcuseră doza booster, simptomele au avut o durată medie de 8,3 zile în cazul infectării cu Omicron, comparativ cu 9,6 zile pentru cei infectaţi cu Delta. Diferenţa a fost însă şi mai mare în cazul vaccinării cu doza booster: 4,4 zile de simptome pentru Omicron, comparativ cu 7,7 zile pentru Delta.

Acest studiu, care urmează să fie prezentat în curând la Congresul european de microbiologie clinică şi boli infecţioase, a examinat în detaliu şi simptomele manifestate de participanţi.

Doar 17% dintre pacienţii infectaţi cu Omicron şi-au pierdut simţul mirosului, comparativ cu 53% dintre cei infectaţi cu Delta. În schimb, durerile în gât au fost mult mai frecvente la pacienţii infectaţi cu Omicron.

Studiul a confirmat, de asemenea, periculozitatea mai scăzută a variantei Omicron. Aceasta fusese deja stabilită, dar existau încă anumite dubii, iar oamenii de ştiinţă doreau să ştie cu certitudine dacă această variantă este, în sine, mai puţin violentă sau dacă provoacă mai puţine spitalizări şi mai puţine decese pentru că populaţia generală prezintă o rată mai mare de vaccinare decât rata înregistrată în timpul precedentelor variante virale.

Aceşti doi factori coexistă cel mai probabil, însă noul studiu consolidează ipoteza unei periculozităţi intrinseci mai scăzute a variantei Omicron. În condiţiile în care toţi bolnavii studiaţi erau vaccinaţi, riscul de spitalizare a scăzut cu un sfert pentru Omicron în raport cu Delta.

Studiul britanic a acoperit, de altfel, o perioadă prea îndepărtată pentru a spune dacă BA.2, o subvariantă Omicron în plină răspândire pe plan global de la începutul anului 2022, prezintă diferenţe clinice faţă de BA.1, versiunea până atunci dominantă.

„Însă datele obţinute recent de aplicaţia ZOE nu demonstrează simptome diferite”, a precizat pentru AFP cercetătoarea Cristina Menni, care a făcut parte din echipa ce a realizat acest studiu.

Te-ar mai putea interesa și
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Putin: Biden mi-a propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că omologul său american Joe Biden i-a propus în 2021 "să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani", Kievul cerând de mult timp să fie......
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...