Simulare de accident aviatic pe Aeroportul Otopeni

Economica.net
03 11. 2011

Potrivit scenariului, avionul a părăsit pista şi a luat foc. Au fost alertate imediat echipele de intervenţie.

Unii pasageri au reuşit să iasă singuri din aeronavă. Alţii, care au suferit arsuri, au avut nevoie de ajutorul echipelor de pompieri. 15 ambulanţe au ajuns la faţa locului în mai puţin de 10 minute. Pentru a-i putea îngriji pe toţi răniţii, pompierii au amenajat un spital de campanie chiar pe pista aeroportului.

Incendiul a fost stins în 25 de minute. În total, la aplicaţie au participat peste 200 de pompieri, medici şi angajaţi ai aeroportului Otopeni.