Simulare de cutremur de peste 7 grade pe scara Richter la nivel naţional

Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a anunţat că marţi dimineaţă, la ora 8,04, a fost declanşat un exerciţiu ce simulează intervenţia autorităţilor în urma unui cutremur de peste 7 grade pe Richter, cu impact la Bucureşti şi Iaşi, scopul fiind verificarea timpilor de reacţie şi capacitatea de mobilizare.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 09:22
Simulare de cutremur de peste 7 grade pe scara Richter la nivel naţional

‘La ora 8,04 am declanşat la nivel naţional un exerciţiu care simulează un cutremur de magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter, un cutremur cu impact la Bucureşti şi Iaşi. Ora declanşării şi momentul declanşării au fost ştiute de dimineaţă de trei persoane: domnul preşedintele Iohannis, domnul prim-ministru şi cu mine, asta pentru a ne asigura că vom avea o reacţie din partea sistemului, din partea structurilor autorizate. Obiectivul acestui exerciţiu este de a testa conceptul de intervenţie pe care l-am definit după tragedia de la Colectiv. (…) Practic, exerciţiul de astăzi validează sau vrea să valideze acest concept, să vedem dacă procedurile pe care le-am scris, pe care le-am gândit sunt şi duc la un concept de intervenţie unitar şi eficient’, a declarat ministrul într-o conferinţă de presă.

În acest exerciţiu sunt implicate toate structurile şi autorităţile responsabile într-o astfel de situaţie, nu doar forţele MAI.

‘Vom avea IGSU, spitalele, Ambulanţa, Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv), toate forţele care într-un astfel de dezastru vor trebui să se mobilizeze şi să răspundă pe conceptele pe care le-am definit în ultimele luni. La nivelul de comunicare publică vrem să replicăm cât mai fidel modul în care am comunica într-o astfel de situaţie. Gestiunea exerciţiului se mută la facilitatea de la Ciolpani, pentru că în cazul unui cutremur major tot acolo se va muta şi structura de comandă a ministerului. Facilitatea de acolo este gândită să reziste la un cutremur de peste opt grade. Acolo se va muta inclusiv partea de comunicare’, a arătat Tudorache.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a precizat că au fost alertate toate inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, unităţile mari de Poliţie, Jandarmerie.

‘Toate unităţile mari – Poliţie, Jandarmerie – au fost alertate şi ridicat nivelul de alertă la roşu, ceea ce înseamnă că toată lumea se aduce de acasă, se pregăteşte pentru mobilizare, pentru trimitere chiar la zonele afectate. Avem două zone: Bucureşti şi Iaşi. Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a fost activat. Vor fi mii de oameni care participă. Ambulanţa a fost alertată, spitalele la nivelul planului alb’, a susţinut Arafat.

Potrivit acestuia, alerta s-a dat în spitalele din Bucureşti şi urmează să se decidă ce alte spitale din ţară vor fi alertate.

‘Aşteptăm primele evaluări, să ştim câte victime sunt, câte zone sunt afectate. Unele forţe care urmează să le decidem în centrul de la Ciolpani vor începe să se deplaseze cu girofaruri şi sirene către Bucureşti şi Iaşi. Lumea nu trebuie să intre în panică când va vedea coloane de maşini de urgenţă care sunt în deplasare. Vor fi câteva sute de oameni mobilizaţi să se deplaseze la Bucureşti. Acest exerciţiu este de foarte mare importanţă pentru noi, întrucât este unul real. A fost anunţat şi Statul Major al Forţelor Armate, ca forţă principală de sprijin, pentru a pune în alertă şi partea de aviaţie, şi forţele care pot să ne vină în sprijin’, a explicat demnitarul.

El a informat că în cazul unei situaţii de urgenţă reale statul poate rechiziţiona excavatoare, camioane, dar şi alte materiale necesare unei intervenţii.

‘Sunt mai multe forţe private de care avem nevoie. S-ar putea să avem nevoie de excavatoare, de camioane private. Ambulanţele private intră exact pe codul roşu. (…) Privatul gen resurse, excavatoare, camioane, alte mijloace, chiar dacă nu le vom deplasa fizic, o să fie verificate, registrul de capabilităţi va fi verificat. Să vedem dacă sunt numai pe hârtie sau cei care au zis că pot să le pună la dispoziţie le vor pune la dispoziţie. Avem voie prin declararea unei stări de alertă sau de urgenţă şi să ajungem la rechiziţionare. Bineînţeles, se plătesc costurile. Dacă este nevoie să se ajungă la acest nivel, dacă calamitatea este de această amploare. (…) Dacă era un cutremur adevărat, nu trebuia să anunţ Bucureştiul, pentru că el singur intervenea’, a susţinut Raed Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că în prezent mobilizarea merge conform planului.

Raed Arafat a subliniat că exerciţiul nu este menit să fie o demonstraţie de succes, ci are scopul de a descoperi ce nu merge bine şi pentru a se face îmbunătăţiri. ‘Nu mă aştept să fie perfect, vom găsi lucru de îmbunătăţi’, a conchis secretarul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...