Sindicaliștii de la SANITAS își vor continuă protestul până când Guvernul le va soluționa revendicările legate de sporuri și stimulente
„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS întrunit astăzi, 13 octombrie 2020, în şedinţă extraordinară, cu participarea preşedinţilor organizaţiilor judeţene SANITAS din toată ţara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat rezultatele întâlnirii reprezentanţilor SANITAS cu echipa guvernamentală condusă de premierul Ludovic Orban, însoţit de Raluca Turcan – viceprim-ministru, Nelu Tătaru – ministrul Sănătăţii, Florin Cîţu – ministrul Finanţelor Publice. Luând în considerare angajamentele şi promisiunile de soluţionare a revendicărilor Federaţiei SANITAS, asumate de Guvern la întâlnirea de luni, 12 octombrie, ţinând cont de faptul că, pentru o parte din măsurile ce urmează a fi luate, autorităţile au solicitat un răgaz de câteva zile pentru realizarea de evaluări cu caracter financiar, având în vedere că starea de nemulţumire persistă în rândul membrilor noştri de sindicat din sistemele pe care le reprezentăm, aceştia având nevoie de rezultate concrete, materializate în acordarea tuturor drepturilor legale, Federaţia SANITAS va continua protestul început în data de 7 octombrie, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor membrilor săi de sindicat! În tot acest timp, reprezentanţii organizaţiei vor continua negocierile şi consultările cu toţi factorii de decizie implicaţi”, se arată în comunicat.
Federaţia anunţa luni, după discuţiile cu reprezentanţii Executivului, că oficialii şi-au asumat deblocarea stimulentului de risc acolo unde nu a fost acordat. În ceea ce priveşte acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2, autorităţile au promis rezolvarea situaţiei cel mai târziu la următoarea rectificare bugetară, 15 – 20 noiembrie, cu evidenţierea expresă a sumelor necesare acordării stimulentului.
Referitor la acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020, Guvernul a arătat că pentru spitalele COVID-19 faza I-II şi suport, acordarea sporului reprezintă cheltuială efectivă şi este decontată din bugetul Caselor de asigurări de sănătate, putând astfel să fie acordate.
În ceea ce priveşte revendicarea sindicaliştilor privind acordarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor prevăzute de Legea 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială, reprezentanţii Guvernului au precizat că va fi evaluat impactul bugetar, iar discuţiile vor continua până la elaborarea bugetului financiar pentru anul 2021.
„Având în vedere evaluarea efectuată de Federaţia SANITAS în peste 95% din spitalele din România şi faptul că suma necesară estimată este de 6 milioane de euro cheltuială efectivă/lună, considerăm că se poate acorda şi vom susţine în continuare această revendicare”, subliniază documentul citat.
Totodată, autorităţile au precizat că agreează deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, măsura urmând să fie reglementată într-un act normativ.
Referitor la acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii 153/2017 şi HG 153/2018, Ministerul Sănătăţii va organiza în cel mai scurt timp o videoconferinţă cu toţi managerii de unităţi sanitare pentru reglementarea acordării acestui drept salarial.
Potrivit SANITAS, sporul este cheltuială efectivă şi trebuie suportată de la bugetul Caselor de asigurări de sănătate.
Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a garantat raportarea sporului pentru condiţii de muncă la salariul aflat în plată începând cu 1 ianuarie 2021.
Membrii Federaţiei SANITAS au declanşat, săptămâna trecută, greva japoneză la nivel naţional, acuzând indiferenţa cu care sunt trataţi de către autorităţi.