Sindicaliștii declanșează începând de joi protestele împotriva Grup Servicii Petroliere, un contractor important al OMV Petrom
Protestul se va desfășura joi în intervalul orar 10:00 – 12:00, la sediul GSP Holding din Voluntari, acțiunea urmând să fie organizată cu respectarea numărului maxim de participanți potrivit normelor, reglementărilor legale și recomandărilor generate de contextul creat de pandemia COVID-19, protecția și siguranța participanților fiind prioritare.
Sindicaliștii susțin că vor întreprinde această acțiune pentru susținerea membrilor organizației, ale căror drepturi sunt încălcate constant și flagrant în ultimul an de către contractorul OMV Petrom, Grup Servicii Petroliere Offshore (GSP Offshore).
„Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente Petrol Energie (FSLI) anunţă că mâine, 26.11.2020, în intervalul orar 10:00 – 12:00, va avea loc primul protest în stradă pentru susţinerea membrilor săi ale căror drepturi sunt încălcate constant şi flagrant în ultimul an de către contractorul OMV Petrom, Grup Servicii Petroliere Offshore (GSP OFFSHORE). Acţiunea de pichetare va fi organizată cu respectarea numărului maxim de participanţi potrivit normelor, reglementărilor legale şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemia COVID-19, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare”, se arată într-un comunicat al FSLI Petrol Energie.
Despre amenințările cu acțiuni în stradă ale sindicaliștilor din petrol, Economica.net a scris ieri.
Potrivit comunicatului transmis de FSLI, revendicările se referă la respectarea drepturilor angajaților, conform angajamentelor asumate de contractor prin semnarea contractului cu cedentul OMV Petrom și a Protocolului cu Sindicatul Național Petrom pentru onorarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, aplicabil la data transferului.
Printre marile disfuncționalități raportate în mod repetat în ultimele 12 luni, se numără achitarea cu mare întârziere, nejustificată, a unor venituri, neplata orelor suplimentare și a altor sume de bani datorate precum și a primelor de performanță.
Sindicatul acuză societatea Grup Servicii Petroliere că nu a plătit pensiile alimentare mai multe luni copiilor angajaților, deși a oprit la sursă sumele, afectând astfel drepturile legale ale acestora. Potrivit angajaților, aceste sume sunt întârziate de două luni.
„Suntem încă o dată uimiți de modul original în care contractorul GSP Offshore alege să interpreteze clauzele Contractului Colectiv de Muncă și respectarea obligațiilor legale, declarând public că situația angajaților transferați a fost și este una favorabilă, deși Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care a întreprins controale și verificări și a dispus aplicarea unor sancțiuni contravenționale. Obiectivitatea noastră este probată de faptul că semnalizarea situațiilor de încălcare a CCM a fost făcută în raport cu modul în care cedentul OMV Petrom s-a raportat la clauzele pe care le-a respectat întocmai până la momentul transferului și nicidecum la vreo „interpretare” a noastră. Suntem convinși că nici de această data, încercarea de subminare a credibilității Sindicatului nostru reprezentativ prin acuze calomnioase, afirmații nefondate despre așa-zise interferențe și declarații de rea-credință făcute la adresa reprezentanților Sindicatului nostru nu va avea succes. Nu ne vom lăsa intimidați și vom continua lupta pentru apărarea drepturilor cu adevărul de partea noastră”, a declarat Colegiul de Conducere F.S.L.I. Petrol-Energie.
Economica.net a preluat ieri și răspunsul dat de companie la acuzele sindicaliștilor.
GSP respinge, pe rând, toate acuzațiile sindicaliștilor, pe care le consideră “enormități”
Întregul program de proteste este adaptat reglementărilor legale și recomandărilor generate de contextul creat de pandemia COVID-19, protecția și siguranța participanților fiind prioritare.
GSP Offshore, firma acuzată de sindicaliști, face parte din Grup Servicii Petroliere, firmă controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu. GSP, care a cumpărat de fapt după privatizarea Petrom platformele mobile de foraj la mică adâncime, este unul dintre principalii contractori ai Petrom pentru operațiunile din Marea Neagră. Este singura firmă românească de foraj marin și este implicată acum și în lucrările prin care BSOG, prima firmă care va scoate gaze noi din Marea neagră, va aduce gazul la țărm. La solicitarea noastră, GSP a anunțat, prin firma de relații publice, că va avea o reacție la ce au spus sindicaliștii mâine dimineață