Sindicalişti: Ministerul Sănătăţii va transmite o circulară către toate spitalele care va rezolva problema sporurilor
‘Pot exista soluţii. Sunt foarte multe probleme pe sector şi faptul că va trimite (Ministerul Sănătţii, n.r.) acum o circulară ca să se poată folosi şi de acei bani pentru acordarea de stimulente pentru cei care pierd, e un lucru minunat, pentru că îi mai liniştim o perioadă de timp scurtă până când regândim regulamentul de sporuri. Doamna ministru (Sorina Pintea n.r.) va da o circulară, împreună cu ministerul, care va rezolva aceste stimulente şi oamenii pot ajunge la normalul pe care îl aveau înainte pe sporuri, pe sâmbete, pe duminici’, a spus Bărăscu.
Întrebat dacă sindicatele din Sănătate mai au în plan organizarea de proteste în perioada următoare, preşedintele Sanitas a menţionat că o decizie în acest sens va fi luată în Consiliul Naţional.
‘Deocamdată, până nu ajungem la colegii de la Consiliul Naţional nu ştim ce vom face mai departe. Gândul nostru este să facem orice ca să rezolvăm problema. Avem un prim pas pozitiv şi, deocamdată, îi întrebăm dacă ne oprim sau ce facem mai departe, dar sper că ne putem opri. Se pot face reglementări şi pe regulamentul de sporuri. Deciziile le vom lua acum cu Consiliul Naţional. Dacă ei vor zice nu, va fi o problemă. Dacă ei vor zice ‘Continuaţi’ că este un prim pas bun, mergem în continuare pe varianta asta’, a precizat Leonard Bărăscu.
La rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Sanitas a susţinut că, în perioada următoare, se va analiza, alături de Ministerul Sănătăţii, situaţia privind salarizarea, şi sporurile la spitalele subordonate autorităţilor publice locale.
‘Pentru cei care astăzi pierd la venituri, această circulară emisă de Ministerul Sănătăţii e o soluţie şi rezolvăm una dintre probleme. Pe de altă parte, tot stimulente şi sume compensatorii vor primi şi angajaţii din spitalele publice care nu pot, din cauza plafonării de 30%, să primească minimul prevăzut de regulamentul de sporuri. Trebuia cumva să rezolvăm aceste situaţii urgente astăzi. Din cauza sau datorită descentralizării spitalelor, Ministerul Sănătăţii nu are, astăzi, toate datele pe care ar fi trebuit să le aibă despre salarizare, sporuri pentru spitalele subordonate autorităţilor publice locale. În viitor, ne vom întâlni, vom analiza acele date şi vom vedea dacă e de intervenit pe regulamentul de sporuri’, a afirmat Pope.
Acesta a adăugat că soluţia agreată vineri referitoare la acordarea de stimulente menite să compenseze pierderile de venituri pentru anumite categorii profesionale din sănătate reprezintă o soluţie temporară.
‘Oamenii au ieşit spontan în stradă şi sperăm ca astăzi, în urma şedinţei noastre şi a întâlnirii cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, să reuşim să aplanăm situaţia, să ne calmăm şi să identificăm soluţii concrete pe termen lung. Sunt, deocamdată, soluţii care vor acţiona imediat de azi. În mod evident că nu sunt bani să acordăm sporurile maxime înainte de salarii, o spune de mult. Astăzi, am hotărât acordarea de stimulente care să compenseze pe de o parte pierderea de la unele categorii profesionale şi pe de altă parte atingerea măcar a pragului minim pe regulamentul de sporuri. E o măsură temporară şi vom vedea dacă e vorba despre o lună, două luni, trei luni, poate tot anul, cine ştie’, a spus oficialul Sanitas.
Reprezentanţi ai sindicatelor din Sănătate au discutat, vineri, la Ministerul Sănătăţii, cu miniştrii Sorina Pintea şi Lia Olguţa Vasilescu, în contextul nemulţumirilor legate de sporuri.
În ultimele zile, angajaţi de la Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, dar şi la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ‘Prof. Dr. C.C. Iliescu’ din Capitală au protestat, principala nemulţumire a acestora fiind legată de venituri.