Sindicaliştii CFR se vor afla timp de trei zile în grevă japoneză începând de marţi

Economica.net
21 09. 2015
cfr_calatori_27166400

‘Marţi, miercuri şi joi, membrii noştri de sindicat se vor afla în grevă generală de tip japonez, purtând o banderolă albă la mână în semn de protest faţă de nesoluţionarea revendicărilor pe care le au. O decizie referitoare la declanşarea grevei generale pe 1 octombrie o vom lua în cursul zilei de miercuri, după întâlnirea pe care i-am solicitat-o ministrului Transporturilor, Iulian Matache. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi de condiţiile muncă şi de aceea autorităţile trebuie să identifice rapid soluţii pentru soluţionarea problemelor sindicale’, a spus Iulian Măntescu, după întâlnirea pe care a avut-o, luni, cu reprezentanţii ministerului.

Feroviarii doresc semnarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) până cel târziu pe 30 septembrie 2015, dar şi o creştere salarială de cel puţin 10%.

Sindicaliştii solicită, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu ‘legat direct şi explicit de siguranţa naţională’.