Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă
„Pe parcursul ultimelor două luni, administraţia şi-a arătat permanent deschiderea pentru dialog social şi pentru o negociere amiabilă, în interesul angajaţilor şi al societăţii. De aceea, administraţia a făcut deja trei oferte în cadrul negocierilor. În plus, administraţia a răspuns cererilor SAD şi cu o ofertă pe un an, deşi este convinsă că încheierea unui contract pe doi ani ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe termen mediu. SAD a fost inflexibil şi nu a fost dispus să cedeze pe niciuna dintre cererile sale”, potrivit sursei citate.
În spiritul negocierilor, reprezentanţii conducerii spun că aşteaptă o deschidere reală din partea sindicatului.
„Principala preocupare a conducerii Dacia este menţinerea activităţii pe platforma Dacia pe termen lung, în trei schimburi”, se mai spune în comunicatul citat de Mediafax.
Sindicatul Automobile Dacia s-a întâlnit din nou, joi, cu managementul Dacia pentru a discuta despre Contractul Colectiv de Muncă aferent 2015. Nu s-a ajuns la nicio înţelegere.
Amintim că sindicatul Automobile Dacia (SIAD) a deschis joi conflictul de muncă, după ce Contractul Colectiv de Muncă aferent anului trecut a expirat, iar angajaţii au refuzat să mai negocieze cu conducerea producătorului de autoturisme. Sindicaliştii cer o majorare a salariilor cu 400 de lei şi o primă de rezultat anuală de 2.300 de lei, sume cu care managementul Dacia nu a fost de acord.
Prin contractul Colectiv de Muncă 2014, angajaţii Dacia au primit o creştere salarială de 7% (faţă de +6% în 2013 faţă de 2012), o primă de rezultat şi o prima excepţională.
Declanşarea unui conflict de muncă nu este o noutate pentru Sindicatul Dacia, care a recurs la această metodă de mai multe ori în ultimii ani. Situaţia vine însă în contextul în care fabrica din Maroc a grupului auto francez Renault, proprietarul Dacia, devine tot mai importantă iar conducerea fabricii din România a spus că, dacă vor creşte prea mult costurile, uzina de la noi poate deveni necompetitivă şi o parte din producţie ar putea fi mutată în nordul Africii. Acolo se produc deja modelele Lodgy, Dokker, Dokker Van şi Sandero, în urma mutării unei părţi din producţia din România.
Prin contractul Colectiv de Munca (CCM) pe 2014 salariatii au primit o crestere de 7% (fata de +6% in 2013), plus o prima de rezultat si o prima exceptionala.
Automobile Dacia are în jur de 14.000 de angajaţi şi este cel mai mare exportator al României.
În 2013, profitul constructorului argeșean s-a cifrat la 337,4 milioane de lei ( 62,2 milioane de euro), cu 21% mai mult față de cele 277,2 milioane raportate în 2012. Cifra de afaceri a crescut şi ea cu peste 45% – de la 12,74 miliarde de lei, în 2012, la 18,4 miliarde de lei ( 4,1 miliarde de euro).