Sindicaliştii de la metrou propun administraţiei o creştere diferenţiată a salariilor, care nu depăşeşte 25%

Sindicaliştii de la metrou au propus luni în cadrul negocierilor privind contractul colectiv de muncă (CCM) o creştere diferenţiată a salariilor, de 21% şi 24%, urmând ca marţi administraţia Metrorex să vină cu soluţionarea acestei noi propuneri sindicale, a anunţat Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) într-un comunicat. 
Economica.net - lun, 26 nov. 2018, 20:15
Sindicaliştii de la metrou propun administraţiei o creştere diferenţiată a salariilor, care nu depăşeşte 25%

În caz contrar, conflictul colectiv de muncă de la metrou va continua, susţin sindicaliştii.

„Constatam cu regret că deciziile politice afectează grav viaţa noastră de zi cu zi şi mai ales viaţa de salariat la metrou. Avem un ministru demisionar care nu mai vrea să muncească pentru cetăţeni, un ministru care urăşte metroul şi care împreună cu cei ce conduc azi metroul se joacă cu dreptul nostru de a negocia. Şi astăzi, 26.11.2018 în cadrul negocierilor CCM, dând dovada de inflexibilitate administraţia Metrorex a venit cu acelaşi procent de 18%”, susţin reprezentanţii USLM.

Aceştia afirmă că USLM a dat dovada de flexibilitate în negociere în condiţiile în care faţă de ultimul procent solicitat de 35% creştere salarială a propus administraţiei ca aceasta să fie aplicata în procent de 25%.

„USLM revine şi propune în mod diferenţiat, principalii beneficiari fiind salariaţii cu încadrări la clasele mici de salarizare, după cum urmează: 24% pentru salariaţii încadraţi la clasele de salarizare 1-22, şi 21% pentru salariaţii încadraţi la clasele de salarizare 23 -42. USLM aşteaptă ca mâine, 27.11.2018 ora 14:00 când va avea loc următoarea întâlnire de negociere, administraţia Metrorex să vină cu soluţionarea acestei noi propuneri sindicale, altfel conflictul colectiv de muncă va continua”, se arată în comunicatul USLM.

Pe 23 noiembrie, Marian Artimon, secretarul general al USLM, anunţa că sindicaliştii de la metrou ar putea declanşa greva generală în jurul datei de 10 decembrie, dacă „nu va găsi înţelegere” şi nu se va semna contractul colectiv de muncă.

„Deşi am suspendat greva, am anunţat din data de 21 (noiembrie n.r), nimeni nu a venit cu nicio ofertă, pentru că am înţeles că au schimbat Consiliul de Administraţie, care trebuie mandatat de AGA, adică de minister, şi Consiliul de Administraţie trebuie să mandateze directorii pentru a merge să negocieze contractul colectiv cu sindicatele Metrorex. Noi nu ne dorim să ajungem în grevă, dar dacă nu reuşim să găsim înţelegere, undeva în jurul datei de 10 decembrie cred că vom declanşa greva generală.(…) Trebuia să ne creştem salariile undeva de la 1 noiembrie. A expirat contractul colectiv din 27 octombrie. Deja suntem în 23 noiembrie. A trecut aproape o lună. Ce să facem? Să aşteptăm ce? E un drept constituţional negocierea salariilor o dată pe an, la momentul expirării contractului colectiv de muncă”, a afirmat atunci Artimon, în timpul unui protest în faţa Ministerului Transporturilor.

Vicepreşedintele sindicatului, Marian Bărăgău, a confirmat, la rândul său, posibilitatea declanşării grevei şi a precizat că principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt creşterea cu 35% a salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi prelungirea contractului privind spaţiile comerciale din staţiile de metrou.

Circa 150 de sindicalişti de la metrou au participat vineri dimineaţa la un protest în faţa Ministerului Transporturilor, pentru care nu au avut autorizaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...