Sindicaliştii de la metrou renunţă la grevă

Angajații Metrorex au anunțat că renunță la greva generală. Vor primi 20% în plus la salariu, în urma negocierilor, a anunțat șeful sindicatului angajaților de la metrou, Ion Rădoi, la Digi24.
Economica.net - mar, 04 dec. 2018, 13:52
Sindicaliştii de la metrou renunţă la grevă

Majorările salariale intră în vigoare chiar de mâine, a spus Ion Rădoi.

Directorul Metrorex, Dumitru Şodolescu, anunțase în urmă cu câteva ore că se aşteaptă ca sindicaliştii de la metrou să renunţe la greva generală, în urma negocierilor. Noi discuţii au avut loc marţi între angajaţii Metrorex şi conducerea companiei.

„Din fericire pentru bucureșteni, vorbim de 700 de mii de călători, am putut să evităm acest conflict. Am ajuns la o majorare salarială de 20% pentru salariați, plus primele de metrou și cea de Crăciun. Asta a fost hotărârea Consiliului General al sindicatului si au fost satisfăcuți de această creştere”, a spus Ion Rădoi.

Ambele prime sunt în valoare de 1.000 de lei, a spus liderul sindical. Ca și prima de Crăciun, prima de metrou va fi acordată o dată pe an, de ziua metroului.

Ion Rădoi a spus că media salariului tarifar la metrou este 3.300 de lei, la care se adaugă sporuri pentru cei care lucrează noapta, în zilele de sărbătoare și în weekend. Liderul sindical a precizat că mărirea salarială se aplică și sporurilor.

Acum cu tot cu sporuri, salariul mediu va ajunge la circa 4.000 de lei, a mai spus Rădoi, potrivit Digi24.

Liderul sindical mai spune că cel mai mic salariu este 1.900 de lei, iar cel mai mare, al directorului general, este 20.000 de lei.

Întrebat dacă va crește și salariul directorului general, Rădoi a spus că acesta este aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor. În aceeași situație sunt și salariile directorului adjunct și ale șefilor de secții. De altfel, acestea nu sunt incluse în calculul salariului mediu.

Te-ar mai putea interesa și
TOP Constructorii de autostrăzi care au primit cei mai mulți bani de la stat în acest an
TOP Constructorii de autostrăzi care au primit cei mai mulți bani de la stat în acest an
Constructorii de autostrăzi au emis facturi de peste patru miliarde de lei anul acesta, potrivit datelor oficiale consultate de ECONOMICA.NET. Din această sumă, Compania Națională de......
Vin banii! 2,6 miliarde de euro de la UE vor intra în țară „în perioada imediat următoare”
Vin banii! 2,6 miliarde de euro de la UE vor intra în țară „în perioada imediat următoare”
O sumă de 2,6 miliarde euro din Politica de Coeziune urmează să intre în ţară în perioada următoare, a anunţat, ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action vrea să deschidă magazine în mai multe oraşe din ţară şi face angajări. Salariile oferite încep de la 3.300 de lei net
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action vrea să deschidă magazine în mai multe oraşe din ţară şi face ...
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
România, pe radarul dezvoltatorilor ungari. Shopper Park Plus, deținută de Adventum, vrea să se extindă pe plan local
România, pe radarul dezvoltatorilor ungari. Shopper Park Plus, deținută de Adventum, vrea să se extindă pe plan local
Shopper Park Plus, dezvoltator ungar de parcuri logistice, și parte din grupul Advent, ar putea intra pe piața din România. ...