Sindicaliştii de la Oltchim cer reluarea activităţii companiei şi plata salariilor restante

Sindicaliştii de la Oltchim solicită Guvernului României să promoveze de urgenţă măsurile convenite cu reprezentanţii Sindicatului Liber Oltchim care vizează reluarea activităţii companiei şi plata salariilor restante, se arată într-un comunicat emis de Sindicatul Liber Oltchim împreună cu Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie şi Confederaţia Naţională Sindicală 'Cartel ALFA'.
Economica.net - mie, 12 sept. 2012, 06:45
Sindicaliştii de la Oltchim cer reluarea activităţii companiei şi plata salariilor restante

Având în vedere decizia guvernului de a privatiza compania, sindicatul Oltchim cât şi CNS ‘Cartel ALFA’consideră că acest proces trebuie să aibă loc în condiţii avantajoase pentru economia naţională, dar şi pentru salariaţi, fiind ştiut faptul că activitatea SC Oltchim SA are caracter strategic pentru mai multe sectoare din economia românească.

„Considerăm că evenimentele produse în ultima perioadă, care au condus la oprirea activităţii combinatului dar şi acţiunile realizate de unele grupuri de presiune din interiorul societăţii, cu încălcarea gravă a legislaţiei în vigoare, sunt doar în favoarea unui potenţial investitor care este mai mult interesat de obţinerea cotei de piaţă şi nu de continuarea activităţii companiei”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...