Sindicaliştii din domeniul feroviar încă negociază. Joi ar putea fi declanşate procedurile conflictului de muncă

Organizaţiile sindicale din transportul feroviar ar putea depune joi actele pentru declanşarea conflictului de muncă începând cu data de 1 octombrie, în condiţiile în care, deocamdată, revendicările CFR-iştilor nu au fost soluţionate, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 15:55
Sindicaliştii din domeniul feroviar încă negociază. Joi ar putea fi declanşate procedurile conflictului de muncă

‘Deocamdată, colegii mei sunt în comisii de negocieri, discută. Situaţia este cam neschimbată. Am avut o întâlnire aseară (marţi seară – n. r.) cu domnul ministru (al Transporturilor, Iulian Matache – n. r.), una dimineaţă, la 11,30 … Este posibil să ne mai întâlnim până diseară, dar nu văd rezolvare. Cred că mâine fiecare organizaţie ia o hotărâre, depune actele pentru conflict începând cu ziua de mâine (joi, 1 octombrie – n. r.)’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu.

În condiţiile în care, pe 1 octombrie, vor fi declanşate procedurile conflictului de muncă, după 15 octombrie CFR-iştii ar putea intra în greva generală.

Federaţiile Sindicale din Transporturile Feroviare au anunţat, pe 15 septembrie, că vor declanşa grevă generală, în cazul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor creşte cu cel puţin 10%.

Sindicaliştii au solicitat, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă, începând cu 1 ianuarie 2016, dar şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu ‘legat direct şi explicit de siguranţa naţională’.

De asemenea, sindicatele din domeniul feroviar au organizat, în perioada 22 – 24 septembrie, o grevă generală de tip japonez, avertizând că în perioada următoare există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...