Sindicaliştii din învăţământ pichetează luni şi marţi sediul Guvernului

Aproximativ 800 de sindicalişti din învăţământ vor picheta, luni şi marţi, între orele 15,00 - 17,00, sediul Guvernului, nemulţumiţi de situaţia din educaţie, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Economica.net - lun, 18 apr. 2016, 10:40
Sindicaliştii din învăţământ pichetează luni şi marţi sediul Guvernului

Protestatarii sunt nemulţumiţi, printre altele, de faptul că Executivul nu a aprobat proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, elaborat pe baza Memorandumului aprobat de premierul Dacian Cioloş în data de 12 ianuarie 2016.

Potrivit FSLI, proiectul propus de Ministerul Muncii, în urma discuţiilor dintre grupul interministerial şi reprezentanţii instituţiilor bugetare, urma să elimine actualele inechităţi şi dezechilibre din salarizarea personalului din sectorul public.

‘Cu toate acestea, Guvernul Cioloş nu l-a înaintat Parlamentului spre adoptare! Actualul sistem de salarizare, mai ales pentru personalul din învăţământ, este complet nemotivant, nu încurajează performanţa profesională şi nu atrage către acest sector vital tinerii cu vocaţie pentru meseria de dascăl’, se arată în comunicatul FSLI.

De asemenea, sindicaliştii consideră că este incorect modul de stabilire a costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev, ‘atâta timp cât se pleacă de la un ‘dat’ al Ministerului Finanţelor Publice şi nu de la nevoile reale de finanţare ale unităţilor de învăţământ’, precum şi ‘inactivitatea factorilor de decizie în stoparea ‘fenomenului’ de depăşire a numărului de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/clasă, cu mult peste cel prevăzut de art. 63 din Legea educaţiei naţionale’.

Pe lista nemulţumirilor sindicaliştilor se mai regăsesc: nedecontarea, în integralitate, de către toate autorităţile publice locale, a cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, creşterea alarmantă a numărului de agresiuni fizice şi verbale asupra personalului didactic, săvârşite de elevi şi reprezentanţii legali ai acestora, neadaptarea conţinutului programelor şcolare la nevoile de formare ale elevilor şi la cerinţele de pe piaţa forţei de muncă, inexistenţa dreptului legal al personalului didactic de predare cu o vechime efectivă în învăţământ de cel puţin 34 de ani de a se pensiona la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, neadoptarea unor măsuri legislative care să conducă la depolitizarea funcţiilor de conducere din învăţământ.

Totodată, cadrele didactice amendează supraîncărcarea activităţii desfăşurată de personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar, generată de reducerile de posturi din anii anteriori, concomitent cu măsurile de suspendare a ocupării posturilor vacante/devenite vacante, precum şi lipsa autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru mii de unităţi de învăţământ.

FSLI reprezintă drepturile şi interesele a aproximativ 178.000 de membri de sindicat, adică peste 60% din totalul salariaţilor din învăţământul preuniversitar.

Te-ar mai putea interesa și
Taxele introduse la sănătate din 2023 au crescut accelerat încasările CASS şi ponderea lor în veniturile Fondului Sănătăţii, dar sunt insuficiente ca să-l aducă în echilibru. Are deja aproape 3 miliarde de lei deficit
Taxele introduse la sănătate din 2023 au crescut accelerat încasările CASS şi ponderea lor în veniturile Fondului Sănătăţii, ...
Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, are deficit de 2,9 miliarde de lei în primul trimestru......
EXCLUSIV Agitație fără precedent în brokerajul de asigurări, cu zeci de mii de angajați și milioane de șoferi asigurați. Oferte în serie din afara țării și o mare surpriză de la firma fondată de Ion Țiriac
EXCLUSIV Agitație fără precedent în brokerajul de asigurări, cu zeci de mii de angajați și milioane de șoferi asigurați. ...
Agitație fără precedent în brokerajul de asigurări, care, așa cum anticipa Economica, trece prin cea mai vastă perioadă ...
Țiriac Collection va fi extinsă pentru a găzdui circa 300 de mașini și motociclete
Țiriac Collection va fi extinsă pentru a găzdui circa 300 de mașini și motociclete
Țiriac Collection, singura galerie auto privată din România deschisă publicului, intră într-un amplu proces de extindere. ...
Thomas Estrany, H&M: România rămâne o piață „promițătoare și dinamică”. Cum se reinventează lanțul de fashion
Thomas Estrany, H&M: România rămâne o piață „promițătoare și dinamică”. Cum se reinventează lanțul ...
Cu nicio inaugurare de magazin nou din noiembrie 2019, retailerul de fashion H&M, unul dintre cei mai mari jucători pe piața ...