Sindicaliștii din IT cer companiilor din domeniu să acopere diferențele salariale apărute ca urmare a eliminării facilităților fiscale

Alianţa Sindicatelor din Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţii, ANTIC, membră a BNS, cere angajatorilor din IT şi din sectoarele afectate de ordonanţa trenuleţ să acopere diferenţele salariale apărute ca urmare a eliminării facilităţilor fiscale, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 16 ian. 2025, 19:45
Sindicaliștii din IT cer companiilor din domeniu să acopere diferențele salariale apărute ca urmare a eliminării facilităților fiscale

Potrivit unui comunicat al sindicatelor din IT, Guvernul a eliminat facilităţile fiscale acordate angajaţilor din sectoarele IT, Construcţii şi Agricultură cu salarii de până la 10.000 de lei, decizie care a dus la o reducere semnificativă a salariilor nete, afectând direct veniturile angajaţilor cu sume între 500 şi 1.000 de lei lunar.

„Îi invităm pe angajatorii din IT şi din celelalte sectoare afectate să înceteze mascarada şi să îşi asume un rol responsabil în faţa angajaţilor lor. Acoperirea diferenţei salariale apărute ca urmare a eliminării facilităţilor fiscale este o datorie morală, mai ales în contextul în care aceste companii şi-au construit profituri uriaşe datorită acestor beneficii. Angajaţii din IT, Construcţii şi Agricultură nu trebuie pedepsiţi pentru deciziile statului. Este momentul ca marile companii să demonstreze că preţuiesc oamenii care le-au construit succesul şi să menţină intacte salariile acestora”, arată reprezentanţii ANTIC.

Aceştia critică atitudinea marilor companii, în special din domeniul IT, „care au beneficiat ani de zile de generozitatea statului român prin facilităţi fiscale, dar care acum refuză să compenseze pierderile salariale ale angajaţilor”.

În schimb, susţin sindicaliştii, asistăm la o „răzbunare” îndreptată asupra propriilor angajaţi, mascând decizia sub pretextul de a pedepsi statul.

„În acelaşi timp, multe dintre aceste companii susţin, prin comunicate, că eliminarea facilităţilor ar putea duce la migrarea afacerilor şi a locurilor de muncă în alte ţări. Dar să nu uităm că, în compania mamă din alte ţări, un angajat IT primeşte de cel puţin trei ori mai mult pentru aceeaşi muncă – şi, de cele mai multe ori, în România, calitatea muncii depăşeşte standardele internaţionale”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Verde pentru producţia de vin fără alcool în Italia
Verde pentru producţia de vin fără alcool în Italia
Guvernul italian a aprobat producţia de vin fără alcool după mai mulţi ani de opoziţie faţă de acest produs, transmite DPA....
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, crede premierul Poloniei
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, crede premierul Poloniei
Pacea ar putea fi obţinută în Ucraina în câteva săptămâni, a apreciat marţi premierul polonez Donald Tusk, după ...
Legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ianuarie 2026, fonduri europene de peste 151 de mil. euro
Legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ianuarie 2026, fonduri europene de peste 151 de mil. euro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că legumicultorii români pot accesa, începând din 19 ...
Ţinta de reducere a deficitului bugetar, atinsă doar prin gestionarea fermă a resurselor publice şi o colectare eficientă a veniturilor – PwC România
Ţinta de reducere a deficitului bugetar, atinsă doar prin gestionarea fermă a resurselor publice şi o colectare eficientă ...
Ţinta de reducere a deficitului bugetar va putea fi atinsă doar printr-o gestionare fermă a resurselor publice şi printr-o ...