Sindicaliştii STB îi acţionează în judecată pe Nicuşor Dan şi Adrian Criţ pentru „declaraţii mincinoase”

 Sindicatul STB a decis să îi acţioneze în judecată atât pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cât şi pe directorul general al societăţii de transport Bucureşti, Adrian Criţ, pentru că "vehiculează fel de fel de cifre drept prejudiciu, cu scopul vădit de a pune opinia publică şi cetăţenii împotriva salariaţilor STB".
AGERPRES - J, 03 feb. 2022, 10:40
Sindicaliştii STB îi acţionează în judecată pe Nicuşor Dan şi Adrian Criţ pentru

Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor, transmis joi AGERPRES, un motiv al deciziei vizează declaraţiile directorului general, Adrian Criţ, potrivit căruia „Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei, avem plângeri penale efectuate. Pe de altă parte, piesele şi componentele comandate dispar din punctele de lucru”, sugerându-se opiniei publice că „supraconsumul” este similar cu „furtul”, iar salariaţii sunt hoţi de combustibil şi piese de schimb, descoperind la autobaze un supraconsum de 220 de tone motorină.

De asemenea, reprezentanţii sindicatului STB menţionează faptul că primarul general la Bucureştiului, Nicuşor Dan, s-a antepronunţat în ce priveşte cercetările disciplinare declarând: „O să vedem inclusiv oameni cărora li se va desface contractul de muncă”, iar directorul general a afirmat: „Cu siguranţă o să fie angajaţi concediaţi, după analiza din comisiile de cercetare disciplinară”.

„Faptul că directorul general a ‘forţat’ salariaţi să participe în comisiile de cercetare disciplinară, dându-le dispoziţie clară că dacă nu vor propune concedierea celor care au refuzat să iasă în traseu, chiar ei, cei din comisii, vor fi cercetaţi disciplinar. Faptul că atât primarul general, cât şi directorul general vehiculează fel de fel de cifre drept prejudiciu cu scopul vădit de a pune opinia publică şi cetăţenii împotriva salariaţilor STB SA”, sunt alte justificări ale sindicaliştilor.

Aceştia au adăugat: „Toate aceste declaraţii mincinoase la adresa sindicatului şi a persoanelor din conducerea acestuia ne-au determinat să luăm atitudine şi vom face, la rândul nostru, plângeri penale celor care au făcut aceste declaraţii. În vederea reprezentării şi asigurarea suportului juridic tuturor celor care vor fi cercetaţi, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) a semnat un contract de asistenţă juridică cu Societatea Civilă de Avocaţi Cuculis şi Asociaţii”.

Angajaţii STB au declanşat o grevă în data de 20 ianuarie, iar timp de cinci zile şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală nu au circulat.

La o săptămână după încheierea protestului, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat că greva de la Societatea de Transport Bucureşti a generat pierderi de 13 – 14 milioane de lei, în timp ce şeful companiei de transport, Adrian Criţ, a precizat, pentru AGERPRES, că, după cinci zile de protest ilegal care a paralizat oraşul, angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de bucureşteni.

Pe data de 24 ianuarie, liderul Sindicatului din STB, Vasile Petrariu, a anunţat că şi-a dat demisia din funcţia de consilier general şi din Partidul Social Democrat (PSD).

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...