Sindicat Romgaz: Consiliul de Administraţie nu a acordat ajutoarele medicale salariaţilor grav bolnavi de peste 1 an şi 9 luni

11 08. 2022
romgaz 57899643

„În data de 9 august 2022, Sindicatul Liber Romgaz a transmis o nouă petiţie către Preşedinţia României şi către Prim-Ministrul ţării, urmare a răspunsului primit de la Ministerul Energiei care denaturează adevărul şi care vădit induce în eroare instituţiile anterior amintite. Ministerul Energiei susţine că nu are nicio legătură cu modul în care este condusă societate, când de fapt ministerul este cel care numeşte membrii în Consiliul de Administraţie şi acesta este de fapt organismul prin care este condusă orice societate. Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz SA de peste 1 an şi 9 luni, conform petiţiei, nu a acordat ajutoarele medicale salariaţilor grav bolnavi, cu toate că aveau posibilitatea financiară şi că au avut toate
documentele”, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Conform informaţiilor primite de Sindicatul Romgaz, din cadrul societăţii „au şi decedat dintre salariaţii care au solicitat ajutor material pentru a trece peste necazurile provocate de boală”.

„Se pare că pentru Consiliul de Administraţie al societăţii viaţa unui om nu valorează nimic (ajutorul maxim ce poate fi acordat fiind de 10.000 de lei), când de fapt ea este de nepreţuit! Profitul obţinut de societate este din munca salariaţilor, din care este plătit şi Consiliul de Administraţie.
Cu toate că în cadrul Consiliului sunt membri ce provin din rândurile salariaţilor aceştia sunt total lipsiţi de empatie pentru oamenii cu care până nu demult erau colegi şi probabil în rândurile cărora vor reveni. Autorii petiţiei se întreabă: Oare cum îi vor mai privi în ochi pe cei pe care nu au vrut să îi sprijine?”, se mai precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Biroul executiv al Sindicatului Liber Romgaz speră să aibă un dialog deschis „cu toate părţile la porţile cărora au tot bătut cu scopul sprijinirii salariaţilor care contribuie nemijlocit la rezultatele spectaculoase ale societăţii!”.