Sindicate: Conducerea Hidroelectrica face presiuni pentru intrarea Hidroserv în insolvenţă
Liderii sindicali au transmis o adresă primului-ministru al României şi ministrului Energiei, în care au cerut demiterea membrilor Directoratului Hidroelectrica, pe motiv că, urmărind maximizarea profitului Hidroelectrica, aceştia au redus programul de lucrări pe care ar fi trebuit să le facă Hidroserv, filiala de servicii şi mentenanţă a producătorului de energie.
‘Solicităm demiterea de urgenţă a membrilor Directoratului Hidroelectrica şi membrilor CA (al Hidroserv – n.r.), care sunt şi salariaţi ai Hidroelectrica SA, şi înlocuirea lor cu persoane din afara acesteia. Prin aceasta, viitorul CA nu va mai putea fi suspectat că doreşte maximizarea profitului SC Hidroelectrica prin reducerea aberantă a lucrărilor de mentenanţă, periclitând astfel siguranţa funcţionării în condiţii de siguranţă a Hidroelectrica şi pe ansamblu a întregului sistem energetic naţional’, se arată în comunicatul sindicaliştilor.
Potrivit acestora, membrii CA Hidroserv care sunt şi salariaţi ai Hidroelectrica se află în conflict de interese, atâta vreme cât ei sunt cei care aprobă lucrările de mentenanţă ale Hidroelectrica, pe care ar urma să le realizeze Hidroserv.
‘Presiunile pentru intrarea în insolvenţă se fac din partea Directoratului Hidroelectrica SA prin membrii Consiliului de Administraţie al Hidroserv care sunt şi salariaţi ai Hidroelectrica (respectiv trei din cinci membri). Menţionăm că preşedintele CA este domnul Marian Sandu, şef Serviciu Urmărire Recepţie Lucrări Mentenanţă din Hidroelectrica, care gestionează programul de reparaţii al Hidroserv. Acest fapt reprezintă un evident şi grav conflict de interese, aceştia prin poziţiile lor au impus reducerea programului de mentenanţă fără a respecta atât prevederile contractului-cadru încheiat pe patru ani între Hidroserv şi Hidroelectrica, cât şi prevederile Cărţilor Tehnice ale Hidroagregatelor’, mai spun liderii sindicali.
Vineri, Consiliul de Administraţie al Hidroserv, filiala de servicii şi mentenanţă a Hidroelectrica, va analiza, din nou, intrarea în insolvenţă a companiei, potrivit unui comunicat al Sindicatului Hidroenergetica, remis joi AGERPRES. Aceasta după ce, în cursul lunilor august şi septembrie, au avut loc discuţii din ce în ce mai dese pe tema posibilei insolvenţe a Hidroserv.
‘SSH Hidroserv, singura filială a Hidroelectrica S.A., se îndreaptă spre insolvenţă şi faliment cu paşi rapizi. Timp de aproape 4 ani se duce o politică mai mult decât evidentă de subfinanţare a SSH Hidroserv, deşi factorii de decizie nu numai că trebuiau să se autosesizeze cu privire la direcţia greşita în care se îndreaptă societatea şi să ia măsuri, dar nu au luat în considerare repetatele sesizari obiective efectuate de sindicate’, spun sindicaliştii.
Potrivit acestora, pentru existenţa în viitor a acestei societăţi, trebuie obligatoriu adoptate măsuri de creştere a veniturilor SSH Hidroserv şi/sau de diminuare a cheltuielilor, în scopul redresării economico-financiare a societăţii.
‘Aceste măsuri le poate adopta Hidrolectrica, indiferent dacă SSH Hidroserv intră în insolvenţă sau nu. De ce să nu se adopte aceste măsuri fără asumarea uriaşului risc de falimentare a SSH Hidroserv – ca finalitate aproape sigură a parcurgerii insolvenţei.
De precizat faptul că, în cazul intrării SSH Hidroserv în insolvenţă, deciziile importante pentru societate le va lua comitetul creditorilor, iar Hidroelectrica S.A. nu va mai avea controlul asupra proprei şi singurei filiale totodată – SSH Hidroserv’, susţin sindicatele.
Hidroserv SA a fost înfiinţată în 2013, în urma fuziunii celor opt filiale Hidroserv de mentenanţă şi întreţinere în sistemul hidroenergetic.
Compania este deţinută 100% de Hidroelectrica, care a ieşit din insolvenţă în luna iunie 2016, după patru ani de reorganizare judiciară.