Sindicate: Dacă nu apare bugetul la CFR Călători, sigur se va opri lucrul pe calea ferată

Lucrul pe calea ferată se va opri în România, dacă nu va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei CFR Călători, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Sindicale a Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Maxim Rodrigo, la protestul ceferiştilor.
AGERPRES - mar, 29 iun. 2021, 15:37
Sindicate: Dacă nu apare bugetul la CFR Călători, sigur se va opri lucrul pe calea ferată

El a precizat că neaprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la CFR Călători înseamnă facturi neplătite, înseamnă că în plin sezon nu se pot achiziţiona piese de schimb pentru locomotive, iar acestea se defectează în parcurs, astfel că la nemulţumirile călătorilor se adaugă întârzierile nejustificate, pe lângă faptul că nu au condiţii de confort, scrie Agerpres.

„Noi am spus şi repetăm: dacă nu apare bugetul de venituri şi cheltuieli, în mod sigur se va opri lucrul pe calea ferată. Motive sunt atât de multe, încât toţi ceferiştii sunt nemulţumiţi şi în mod sigur se vor opri, poate pentru că nu-şi iau salariul la timp şi lucrează la siguranţa circulaţiei şi nu vor să pună în pericol viaţa călătorilor pentru că merg nemâncaţi la muncă. De asemenea pentru că n-au semnalizare la locomotive…Noi asta vrem să le explicăm: Fraţilor, nu aţi luat trenuri noi, dar n-aţi dat bani nici pentru trenurile vechi, să le reparaţi, măcar să le întreţineţi, măcar să aibă becuri de iluminat, pentru că trebuie să înţeleagă domnul ministru (Cătălin Drulă – n. r.) că dacă un mecanic de locomotivă merge pe calea ferată şi dă peste o maşină la o trecere la nivel primul lucru care-l întreabă procurorul este dacă a avut becuri, dacă locomotiva a fost semnalizată, dacă a avut trompetă şi restul. Acum toţi dau vina pe ceferişti. Vă daţi seama prin ce trec şefii de tren, conductorii, casierii şi mecanicii de locomotivă la un public foarte supărat din cauza întârzierilor şi pentru că stau în picioare, că merg fără aer condiţionat, în saună?”, a spus Maxim Rodrigo.

El acuză autorităţile că vor să distrugă sistemul feroviar de transport, după ce „au terminat CFR Marfă”, vor să micşoreze infrastructura feroviară şi vor „să termine cu CFR Călători”. De asemenea, atrage atenţia asupra faptului că lucrătorii de la compania de stat nu şi-au primit tichetele de masă şi este posibil să nu îşi ia nici salariile. În plus, mecanicii îşi cumpără singuri becuri pentru locomotive, pentru că altfel merg în întuneric.

„Ne afectează foarte mult că CFR Călători nu are buget de venituri şi cheltuieli aprobat deoarece sunt o mulţime de facturi neplătite, suntem în plin sezon, nu se pot achiziţiona piese de schimb şi călătorii merg în regim de saună, nu se găsesc piese de schimb pentru locomotive şi nu se asigură piesele necesare, astfel încât ele rămân defecte în parcurs şi sunt alte nemulţumiri pe care le au călătorii. Pe lângă faptul că n-au condiţii de confort, mai sunt şi întârzieri la trenuri nejustificate. Bineînţeles, se adaugă şi cele de infrastructură, din cauza vremii, căderi de copaci şi este suficient să ne facem de râs în anul Căilor Ferate Europene, anul 2021, cu asemenea viteze de circulaţie, adică viteze mai mici decât are maşina mică prin oraşe şi cu trenuri vechi pe deasupra. (…) Este inexplicabil cum Guvernul României şi Ministerul Transporturilor nu înţeleg că puteam să avem numai trenuri noi pe calea ferată română, pentru că au existat fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 să se schimbe o treime din trenuri, iar pe exerciţiul financiar 2021-2027 şi prin PNRR să se schimbe celelalte două treimi de trenuri vechi. Deci, puteam să avem numai trenuri noi şi călătorii să aibă condiţii ca în UE, nu ca în România. Asta e bătaie de joc ce se întâmplă la ora actuală şi faţă de călători şi faţă de mecanici! Călătorii circulă în vagoane tip saună şi mecanicii de locomotivă în întuneric, pentru că au ajuns să nu aibă nici becuri la locomotive. Asta este una dintre cauzele neaprobării bugetului de venituri şi cheltuieli: mecanicii de locomotivă să-şi cumpere becuri ca să semnalizeze locomotivele. Este ceva anormal”, susţine liderul sindical.

Cu toate acestea, sindicalistul dă asigurări că nu este pusă în pericol siguranţa circulaţiei, însă se reduce numărul trenurilor de călători, în plin sezon, la fel şi viteza de circulaţie.

„Nu este pusă în pericol siguranţa circulaţiei, dar se reduce continuu numărul trenurilor de călători şi putem să vedem că nici nu a apărut bine Mersul de Tren şi CFR Călători tot reduce trenuri. Acum suntem în plin sezon şi se gândesc să anuleze alte trenuri de călători. De asemenea, se reduce viteza de circulaţie şi rămân locomotive defecte în parcurs, ceea ce duce la întârzieri ale trenurilor de călători şi după cum bine vedeţi se mai micşorează viteza, că apar noi restricţii de viteză. Deci, dacă stăm să ne gândim că ajungi în România anului 2021, Anul Căilor Ferate Europene, să faci cu un tren 24 de ore este foarte ruşinos”, spune acesta.

Întrebat dacă feroviarii iau în calcul să intre în grevă în perioada următoare, Maxim Rodrigo a răspuns: „Mecanicii de locomotivă au anunţat foarte clar că dacă nu-şi vor lua salariile vor face raport de eveniment şi se vor da inapţi, ceea ce este ceva mai puternic decât greva generală”.

„De asemenea, ei au anunţat că dacă nu se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli în perioada imediat următoare nu vor mai ieşi cu locomotivele fără semnalizare din depouri, fără becuri. Ei ies acum, dar cu becuri cumpărate de ei. Deci, nu vor mai cumpăra becuri şi nu vor mai ieşi cu niciuna dintre locomotive, ceea ce, iar, este mai rău decât o grevă generală, pentru că nu se va mai asigura nimic”, a avertizat sindicalistul.

El a explicat şi de ce ceferiştii se aşteaptă să nu îşi mai încaseze salariile.

„Premierul, de la începutul anului şi aproape în toate luările de cuvânt pe care le-a avut după şedinţele de guvern, a spus că nu va da compensaţia/subvenţia la operatorii CFR Călători dacă sunt pe pierderi şi că vor avea bugetul de anul trecut. Deci, e clar că au vrut să aibă pe pierdere bugetul companiei CFR Călători. De asta spuneam că au venit şi au luat 180 de milioane de lei de la subvenţie/compensaţie, în condiţiile în care toate preţurile au crescut, şi 250 de milioane le-au luat de la gratuitatea studenţilor, ceea ce duce din nou CFR Călători pe pierderi. De aia nu aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli şi urmează să nu dea nici subvenţia şi, ca urmare, fără subvenţie, fără trenuri, fără locomotive, fără becuri şi restul nu o să mai avem cu ce să circulăm şi automat nu o să mai avem cum să ne luăm salariile”, a arătat Maxim.

Liderul FSTFR a precizat că ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a refuzat în mod sistematic să discute cu ceferiştii, deşi au fost şase proteste şi nici în urma celui din 29 iunie nu au fost invitaţi la discuţii.

„Am avut o singură discuţie la început de an, când ne-a spus că prorogă termenul Legii privind statutul personalului feroviar şi atât. De atunci, deşi i-am cerut de nenumărate ori să se întâlnească cu noi, nu a făcut nicio întâlnire. Şi la toate mitingurile, aşa cum spuneam au fost şase mitinguri de protest, la fiecare i-am cerut să ne întâlnim. Practic, nu ne-a invitat să avem nicio întâlnire cu dânsul şi nici astăzi nu ne-a invitat şi nu înţelegem de ce. Chiar nu îl interesează calea ferată, noi la concluzia asta ajungem, nu vrea să ştie adevărul? Noi suntem foarte supăraţi: ne aduce director general care vine şi spune că o să închirieze automotoare sau rame tot aşa de vechi, de 18-20 de ani, de la cine? De la un operator feroviar privat care şi-a luat 12 automotoare noi? (TFC – n. r.). Despre ce vorbim?”, arată acesta.

În plus, Maxim Rodrigo atrage atenţia şi asupra PNRR, care în loc să fie „verde”, să sprijine calea ferată, conţine proiecte de metrou în Cluj-Napoca.

„Bun, au ceva cu calea ferată, dar ce au cu călătorii? Pentru că domnul ministru ar trebui să observe că deşi au luat gratuitatea la studenţi poporul român s-a reorientat spre calea ferată. Ce vrea să facă? Să determine pasagerii români să fugă de trenuri? Asta vrea să facă? Să nu le ofere condiţii, că noi asta înţelegem. Au făcut PNRR-ul, care trebuia să fie transport verde, calea ferată. Uitaţi-vă şi dumneavoastră! Avem metrou la Bucureşti, metrou nou la Cluj şi ce facem? Toată compensaţia o să o împărţim la metrouri? Vor mai face probabil un metrou în Braşov, unul în Cluj, unul în Bucureşti şi nu mai au nevoie de calea ferată. Hai să fim serioşi, calea ferată peste tot în Europa este susţinută de guverne, pentru că face un transport public pe întreg teritoriul. Metroul face doar în Bucureşti sau doar la Cluj. Deci, toată ţara va subvenţiona doar anumite oraşe?”, susţine el.

Sindicalistul a mai atras atenţia asupra unei probleme cu care se confruntă sistemul feroviar şi anume lipsa de mecanici, în acest context acuzându-l pe directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, că nu susţine organizarea de cursuri la CENAFER, în condiţiile în care unii mecanici au ieşit la pensie, iar alţii au plecat la Metrorex la salarii şi un program de muncă mai bune.

„Dânsul a fost în stare să afirme că are surplus de mecanici de locomotivă. În 2019, an la care trebuie să ne raportăm, aveam prestaţie cu 6 milioane mai mult tren-km faţă de cât avem acum, iar în 2020 am avut cu 10 milioane mai puţin decât în 2019. Deci, anul ăsta avem cu vreo 20% mai puţină prestaţie. Dacă noi vrem să revenim la anul 2019, trebuie luaţi în calcul toţi mecanicii de locomotivă. În anul 2019 aveam necesar 2.100 de mecanici de locomotivă după statisticile făcute de CFR Călători. Acum avem 1700 şi ceva, cu tot cu mecanici tineri, deci aproape 400 de mecanici mai puţini. De unde are dânsul surplus? Un mecanic de locomotivă se formează între un an jumătate şi trei ani. Nu înţelegem de ce nu vrea să facă şcoli de mecanici la CENAFER. După părerea noastră, ar trebui demis cu dată imediată şi dânsul şi directorul de linie care i-a dat aceste date. Noi am cerut să se facă încă două cursuri de mecanici de locomotivă la CENAFER tocmai în contextul în care foarte mulţi mecanici au plecat la Metrorex şi pleacă în continuare, pentru că şi la Metrorex s-au pensionat şi iau de la CFR Călători gata pregătiţi şi au salarii mai mari, iar mecanicii se duc şi la un program de lucru mai bun, faţă de CFR, unde e un program de turnus, stau plecaţi de acasă foarte mult timp. Noi nu înţelegem de ce refuză”, a adăugat reprezentantul ceferiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...