Guvernul a propus majorarea salariilor din învăţământ cu 10%, în medie, din august 2017. Sindicatele nu sunt de acord

Economica.net
20 05. 2016
profesori_6758497654930_87946800

‘Ni s-a propus o creştere a salariilor în medie cu 10%, dar cam la calendele greceşti, adică peste un an, un an şi ceva, cu amendamentele că toate vor fi de acum croite, aranjate şi va fi dată o ordonanţă de urgenţă. Arhitectura salariilor va urmări întru câtva ceea ce s-a materializat la sănătate’, a spus Hadăr.

El a adăugat că sindicatele nu sunt de acord cu această propunere şi că marţi, 24 mai, va avea loc o nouă rundă de discuţii,
‘cu bugetul în faţă’.

‘Era vorba de o reaşezare a grilei de salarizare, practic o nouă organigramă mult mai aproape de pretenţiile noastre. Nu e vorba de creşterea tuturor salariilor cu 10%, ci de o creştere în medie. A rămas să primim grila, astăzi sau mâine, şi să ne uităm pe ea până marţi să vedem ce putem discuta’, a mai spus liderul sindical.

Potrivit acestuia, premierul le-a spus liderilor sindicali că Guvernul dispune de 2,3 miliarde de lei pentru tot sistemul bugetar, iar pentru educaţie de suma de 69 de milioane de lei.

‘Noi am venit cu alte propuneri: o creştere de 5% din august şi alte 5 procente din ianuarie 2017 (…) Dacă o ţară nu găseşte 150 de milioane de euro ca să estompeze o serie de proteste, atunci este o ţară cu probeleme masive’, a mai spus Hadăr.

Vineri, sindicatele din învăţământ s-au întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloş, cu vicepremierul Vasile Dîncu, cu ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi cu cel al Muncii, Dragoş Pâslaru, pentru a discuta pe tema salarizării bugetarilor.

Reprezentanţii sindicatelor au avut marţi, 17 mai, o întâlnire cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, pentru consultări referitoare la OUG privind salarizarea personalului bugetar.

Învăţământul superior românesc nu primeşte creşteri salariale în urma modificărilor care vor fi aduse sistemului de salarizare în sectorul bugetar, iar reprezentanţii acestui sector afirmă că nu îşi asumă proiectul de act normativ în acest sens şi că vor decide în zilele următoare cum vor reacţiona, a spus Hadăr, după discuţiile de marţi.

În acest context, 15.000 de salariaţi din învăţământ vor porni, pe 1 iunie, într-un marş de protest din faţa Guvernului României către Palatul Cotroceni, începând cu ora 11,00, a anunţat, pe 19 mai, într-un comunicat de presă, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă, în sistemul de sănătate, debutanţii vor beneficia de o creştere suplimentară de 10% a salariilor, faţă de restul funcţiilor, pentru creşterea atractivităţii unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate şi în Învăţământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale şi trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condiţiile îndeplinirii unor criteriilor de performanţă, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale.