Sindicate: Privatizarea CFR Marfă trebuie să înceapă cu 15 la sută din companie

Economica.net
05 02. 2013
cfr_marfa_iarna_54460800_42853000

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că garanţia de 10 milioane de euro pe care autorităţile vor să o ceară în cazul privatizării CFR Marfă nu înseamnă nimic, având în vedere că doar fierul vechi din această companie ar fi estimat la 200 de milioane de euro.

„Discutăm de nişte consecinţe privind structura de transport feroviar, sunt elemente importante. (…) Privatizarea trebuie să înceapă cu 15 la sută. Trebuie să vedem dacă investitorul are capacitatea de a corecta ceva. Ce înseamnă o garanţie de 10 milioane de euro când doar fierul vechi costă 200 de milioane de euro?”, a spus Hossu.

Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat că CFR Marfă „se vrea vândută pe un preţ derizoriu”, precizând că această companie ar trebui să fie evaluată la nivelul pieţei.

În opinia lui Măntescu, CFR Marfă ar putea redeveni profitabilă dacă s-ar lua cel puţin patru măsuri: reeşalonarea datoriilor pe cel puţin şapte ani sau convertirea acestor datorii în acţiuni de către Ministerul de Finanţe, rezolvarea problemelor care ţin de acciza la motorină şi energie electrică, dar şi a celei legate de taxa pentru utilizarea infrastructurii.

„În ultimii ani, asistăm la un proces de destructurare a acestui sector, prin politici incoerente şi iresponsabile, direcţionate către diverse interese private. Aceste politici aduc prejudicii atât statului, cât şi cetăţeanului. La Ministerul Transporturilor, s-a schimbat conducerea, dar au rămas aceleaşi obiceiuri de mimare a dialogului social. (….) A rămas nerezolvată problema compensării reale dintre costurile de operare şi tarifele sociale impuse de călători. Toate ţările europene civilizate practică tarife scăzute la transportul public feroviar de călători”, a spus Măntescu.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă a adăugat că parcul CFR Marfă are 900-920 de locomotive şi 32.000 de vagoane. „Dacă s-ar dori repunerea pe picioare, ar trebui luate o serie de măsuri”, a mai spus el.

În acelaşi context, Iulian Măntescu a atras atenţia că dacă statul nu-şi asumă responsabilitatea şi nu va aloca 0,35 – 0,5 la sută din PIB pentru subvenţii, CFR Călători ar putea să ajungă într-o situaţie mai tragică decât CFR Marfă.

Măntescu a precizat că dacă în parcul CFR Călători, în 2010, erau 1.400 de vagoane, azi mai sunt doar 700, iar în curând vor rămâne 400, prin expirarea reviziilor tehnice periodice.

„Cu aceste vagoane, 1.455 de trenuri ar trebui să acopere 24 de ore. CFR Călători are pierderi lunare de 59 de milioane de lei. Dacă statul nu-şi asumă responsabilitatea, va fi într-o situaţie mai dramatică decât CFR Marfă”, a mai spus Măntescu.

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă mai atrage atenţia asupra unei alte situaţii, respectiv faptul că, deşi s-au luat măsuri de creştere a salariului minim pe economie la nivel naţional, în bugetele companiilor de cale ferată nu sunt prevăzute resursele pentru această creştere.

Totodată, sindicaliştii au reclamat lipsa dialogului social în actualul guvern, precizând că au organizat conferinţă de presă de marţi pentru a putea transmite guvernanţilor opinia lor.

„Au tratat întâlnirile cu sindicatele la fel cum le-au tratat şi cei din guvernul anterior. Nu aveam nevoie de o conferinţă de presă, dacă ar fi acceptat dialogul. Este singura modalitate de a le transmite ce se întâmplă. Nu suntem împotriva privatizărilor, dar trebuie să ne asculte. Nu există dialog social în acest moment. Să vă aşteptaţi oricând la proteste. De-astea spontane apar mereu, dar pot apărea şi organizate”, a spus vicepreşedintele CNS „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu.

Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a anunţat marţi, că în cadrul CSAT a fost aprobată privatizarea CFR Marfă, iar miercuri în Guvern va fi adoptată strategia de privatizare a companiei.