Sindicatele au trei variante pentru salariul minim în 2017: 1.350 lei, 1.400 lei şi 1.450 lei

Economica.net
28 11. 2016
bani_01234557654_03629200

Astfel, BNS propune trei variante ale salariului minim, condiţionate în parte de majorarea deducerilor personale. Prima variantă a salariului minim este de 1.350 de lei, cu o creştere a deducerii de 150 de lei, faţă de 300 de lei în prezent, şi două variante de 1.400 de lei, din care una cu o majorare a deducerii de 200 de lei.

CNS Cartel Alfa propune un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017 şi o creştere de 200 de lei anual pentru următorii ani, potrivit preşedintelui acestei organizaţii, Bogdan Hossu.

Acesta susţine că discuţiile de luni din cadrul CNT se vor axa pe salariul minim şi mai puţin pe Legea salarizării pentru că aceasta nu va fi aplicată de actualul Executiv.

Bogdan Hossu a precizat că o discuţie utilă ar fi pe Legea dialogului social Lege nr. 62/2011.