Sindicatele CFR au depus la ITM solicitarea privind concilierea conflictului de muncă

Economica.net
12 10. 2015
electrificare_cfr_20678500

‘Vineri, 9 octombrie a.c., organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar au depus la ITM solicitarea privind concilierea conflictului de munca declanşat la CN CFR, CFR Călători şi CFR Marfă, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 62/2011 – Legea dialogului social, aceasta fiind a doua etapă prevăzută de lege în gestionarea conflictului’, se menţionează într-un comunicat al federaţiilor sindicale din transportul feroviar, remis AGERPRES. 

Revendicările sindicaliştilor vizează semnarea contractului colectiv de muncă, majorarea salariilor cu cel puţin 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională. 

‘În plus, solicităm promovarea şi aprobarea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar’, au precizat sindicaliştii.

Sindicaliştii din domeniul feroviar au declanşat la începutul lunii octombrie procedurile conflictului de muncă, ulterior CFR-iştii putând intra în grevă generală. Încă din 15 septembrie federaţiile sindicale din transporturile feroviare au anunţat că vor declanşa grevă generală, în cazul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor creşte cu cel puţin 10%.