Sindicatele de la Alro Slatina anunţă organizarea unor proteste la CCR şi la Parlament

Aproximativ 400 de salariaţi ai companiei producătoare de aluminiu Alro Slatina vor protesta săptămâna viitoare la Bucureşti, în faţa Curţii Constituţionale (CCR) şi a Parlamentului, a declarat joi, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Liber 'Aluministul' din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu.
Economica.net - joi, 06 mart. 2014, 15:51
Sindicatele de la Alro Slatina anunţă organizarea unor proteste la CCR şi la Parlament

Acesta a precizat că protestele vor avea lor în zilele de 12 martie în faţa CCR şi pe 13 martie în faţa Parlamentului, iar sindicaliştilor din Slatina li se vor alătura şi alte câteva sute de persoane de la alte federaţii sindicale din metalurgie. ‘Noi, de la Slatina, vom fi între 300 şi 400 de persoane dar discutat cu colegi din alte federaţii sindicale, cu cei de la Galaţi şi estimăm că la acţiunea de pe 12 martie vor fi aproximativ 700 de participanţi iar pe 13 martie preconizăm un număr de aproximativ 3.000 de persoane’, a spus Popescu.

Liderul sindical a declarat că protestele sunt determinate de situaţia dificilă în care se află compania Alro din cauza costurilor ridicate ale taxei de cogenerare şi certificatelor verzi. Constantin Popescu a spus că la Alro Slatina ar putea fi disponibilizaţi peste 1.500 de salariaţi şi că deocamdată patronatul nu a înaintat un plan de concedieri. ‘Vor face probabil un plan şi ni-l vor prezenta, însă înţelegem, şi eu nu-i pot condamna, pentru că au încercat toate măsurile posibile pentru reducerea costurilor, dar nu se poate continua în acest fel. Noi ce putem face, cu bani de acasă nu putem veni’, a adăugat Constantin Popescu.

Conform unui comunicat al Alro Slatina remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti, compania va elabora un plan de închidere pentru o parte importantă a capacităţilor-cheie pentru producerea aluminiului primar, ceea ce ar putea duce la o scădere semnificativă a numărului de angajaţi.

Consiliul de Administraţie al combinatului nu mai susţine bugetul de venituri şi cheltuieli propus pentru 2014 din cauza noii cote majorate pentru certificatele verzi, care ar presupune cheltuieli suplimentare de cel puţin 80 milioane lei, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, noua cotă pentru certificate verzi, mai mare cu 17% faţă de estimarea anterioară, va avea un impact negativ asupra rezultatelor financiare aferente acestui an, Alro urmând să plătească în plus pentru eco-taxe 20 de milioane de lei doar pentru cheltuielile de regularizare din 2013. Astfel, impactul asupra bugetului pentru 2014 este de aşteptat să fie mai mare cu cel puţin 80 de milioane de lei faţă de actuala estimare a companiei.

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. Grupul Vimetco este prezent în mai multe ţări: Olanda, România, China, Guineea şi Sierra Leone. Combinatul din Slatina este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tone pe an. Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt în Uniunea Europeană, respectiv Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România. Compania are exporturi în SUA şi ţări din Asia.

Te-ar mai putea interesa și
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu......
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...