„Pentru sistemul privat, statul nu compensează aceasta diminuare, neavând în cuprinsul actului normativ vreo normă prin care angajatorul să fie obligat să majoreze salariul. În aceste condiții, rămâne doar negocierea între angajator și angajat, dacă și în ce procent va majora salariile, pentru a diminua efectul aplicării OU de modiflcare a Codului Fiscal”, arată Federația.
Iată motivele invocate de sindicalişti:
“Această O.U.G. nu transferă nici o contribuţie de la angajator la angajat, aşa cum s-a susţinut de către Guvern în toata perioada dinaintea adoptării acesteia. Dacă într-adevar era un transfer, trebuia ca acesta sa rezulte din efectul legii, ori, în cuprinsul O.U.G. nu regăsim acest lucru.
De fapt:
– O.U.G. diminuează contribuţia angajatorului la 2,25% pentru conditii normale de lucru
– Creşte contribuţia angajatului astfel: de la 16% (CAS si CASS), 16% impozit şi 0,5 şomaj (acum), la 35% CAS si CASS şi 10% impozit pe venit de la 1 ianuarie 2018
Prin această modificare a Codului Fiscal scad salariile tuturor salariaţilor din România. Pentru sistemul privat statul nu compensează această diminuare, neavând în cuprinsul actului normativ vreo normă prin care angajatorul să fie obligat să majoreze salariul. În aceste conditii, rămâne doar negocierea între angajator şi angajat, dacă şi în ce procent va majora salariile, pentru a diminua efectul aplicarii O.U.G. de modificare a Codului Fiscal.
Dacă Guvernul Boc a scăzut salariile din sistemul bugetar cu 25%, acum Guvernul Tudose a scăzut salariile nete din sistemul privat cu peste 17%, fiind nevoie ca angajatorul să acorde o majorare a salariilor de bază cu 21% (procent calculat inclusiv in simularile prezentate în Comisii de Dialog Social din cadrul Prefecturilor din data de 07 .11.2017) ca salariatul să nu piarda la salariul net în urma adoptării O.U.G.
Suntem pregătiţi pentru acţiuni specifice sindicale ca aceasta OUG adoptată de un Guvern social democrat, prin care scad salariile din sistemul privat, să fie abrogată”.
Federatia Nationala a Sindicatelor din Chimie – Petrochimie are în componenţă sindicate din ROMPETROL, AZOMURES, PETROTEL LUKOIL, MICHELIN, CHIMCOMPLEX BORZESTI, OMV PETROM, POLICOLOR, CONTI TECH, AMPLO, GEDEON RICHTER, OUALICAPS ROMANIA, IPROCHIM.
Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificat Codul Fiscal a fost adoptată miercuri şi prevede reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, schimbări în ceea ce priveşte modul de impozitare al companiilor, îndeosebi pentru IMM-uri, şi reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%.
În domeniul contribuţiilor sociale obligatorii, modificările aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri vizează reducerea cotelor cumulate ale contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu 2%, de la 39,25% la 37,25%, şi reducerea numărului contribuţiilor sociale de la 9 la 3, fiind menţinute: contribuţia de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat; contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat.
Ca noutate, este introdusă „contribuţia asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% datorată de angajatori care va fi utlizată pentru alimentarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi asigurării necesarului pentru plata prestaţiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariaţii, respectiv indemnizaţiile pentru şomaj, indemnizaţiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
În plus, impozitul pe venit scade la 16 la 10%, cu excepţia dividendelor care vor fi taxate în continuare la nivelul de 5%.
OUG revizuieşte modul în care impozitate microîntreprinderile astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate şi IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro şi care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit.