Sindicatele din învăţământ se întânesc cu premierul Mihai Tudose. Pe agenda discuţiilor, elaborarea unei Legi a educaţiei naţionale
‘Conform Programului de Guvernare PSD – ALDE, cea mai aşteptată lege de către elevi, cadre didactice şi părinţi, este Legea Educaţiei Naţionale. Un act normativ realizat cu responsabilitate şi supus dezbaterii publice va rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul de educaţie din România’, susţin reprezentanţii FSLI care vor să afle care este graficul elaborării, dezbaterii publice şi adoptării acestei legi.
De asemenea, sindicaliştii menţionează şi situaţia programelor şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, aceştia punctând că elevii nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor din plan profesional. ‘Din cauza programelor, sistemul de educaţie este axat pe partea teoretică, mai puţin practică, iar programul elevilor este sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. În opinia noastră, programele şcolare trebuie să fie regândite din temelii. Ele trebuie adaptate la cerinţele reale ale pieţei muncii’, potrivit unui comunicat al FSLI.
O altă problemă semnalată de sindicate este subfinanţarea educaţiei, ceea ce ‘plasează şcolile din România într-un alt secol’, în condiţiile în care mai există şcoli care nu au fost reabilitate sau care reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au autorizaţie de funcţionare din partea ISU.
Totodată, Federaţia sindicală mai afirmă că banii câştigaţi în instanţă ajung la cadrele didactice după lungi amânări, iar sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti, pe care o parte a salariaţilor din învăţământ ar trebui să le primească nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ avertizează că majorarea salariilor brute din educaţie, începând cu anul 2018, reprezintă doar o creştere cu 25% a salariilor nete, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice, începând cu aceeaşi dată, intenţionează să schimbe modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului.
Alte probleme aflate pe agenda sindicatelor vizează modificarea legii pensiilor, aceştia susţinând că în sistemul de educaţie pensia medie este de sub 1.000 de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei, dar şi calculul incorect al sporurilor, deoarece salariile de bază au fost majorate la 1 ianuarie 2017 în medie cu 15%, dar calcularea sporurilor se face prin raportarea la salariul de bază din luna decembrie a lui 2016.
În ceea ce priveşte costul standard per elev introdus pentru stabilirea cheltuielilor necesare cu salariile, sindicaliştii susţin că acesta nu se justifică atâta timp cât determinarea costului standard se face prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, în funcţie de cuantumul cheltuielilor de personal stabilit de MFP pentru salariaţii din învăţământ şi aprobat de Parlamentul României prin Legea bugetului de stat.
În concluzie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine că în situaţia în care Guvernul nu va face efortul de a găsi soluţii la problemele expuse, Executivul trebuie să ia în calcul că ‘există riscul major să se declanşeze un conflict de amploare, în sistemul de învăţământ, în toamna acestui an’.