Sindicatele japoneze solicită pentru prima dată în ultimii 25 de ani o majorare salarială de peste 4%

Confederaţiile sindicale japoneze solicită ca muncitorii să beneficieze de cea mai mare majorare salarială din ultimii 25 de ani, a informat, vineri, Japanese Trade Union Confederation, într-un moment în care atât Guvernul de la Tokyo, cât şi Banca Centrală a Japoniei au îndemnat firmele să majoreze salariile angajaţilor pentru a susţine economia, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 04 mart. 2023, 14:03
Sindicatele japoneze solicită pentru prima dată în ultimii 25 de ani o majorare salarială de peste 4%

În cadrul negocierilor salariale de primăvară, denumite „shunto” în Japonia, un sondaj derulat în rândul a aproximativ 2.000 de sindicate din întreaga ţară arată că, pentru acest an, este cerută o majorare salarială medie de 4,49%. Este pentru prima dată după anul 1998 când sindicatele japoneze solicită o majorare salarială mai mare de 4%.

Angajaţii din cea de-a treia economie a lumii au fost încurajaţi de apelurile exprimate de către diverşi decidenţi care au cerut majorarea salariilor pentru a putea susţine revenirea economică fragilă de după pandemie, care este ameninţată de faptul că inflaţia este la cel mai ridicat nivel din ultimele patru decenii.

Japanese Trade Union Confederation, organizaţie denumită în mod colocvial drept „Rengo”, este cea mai mare confederaţie sindicală japoneză, ce reprezintă aproximativ şapte milioane de angajaţi. Chiar dacă cei care lucrează în cadrul micilor firme, cei cu contracte de muncă temporare şi cei care nu sunt membri de sindicat beneficiază de majorări salariale mai reduse, cifra rezultată la finalul negocierilor anuale dintre JTUC şi Japan Business Federation este considerată un indicator de referinţă pentru tendinţele salariale din întreaga Japonie.

Potrivit JTUC, sindicatele şi companiile au convenit, anul trecut, asupra unei majorări salariale medii de 2,07%, mai mare decât în anii precedenţi, dar sub ceea ce a solicitat premierul Fumio Kishida drept o majorare semnificativă pentru a stimula creşterea economică.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...