Sindicatele medicilor cer Guvernului salarii decente şi „albe”
„Solicităm salarii decente, albe, la vedere şi impozabile, pentru că, la actualele salarii suntem expuşi şi vulnerabili’, a precizat Victor Esanu.
El a spus că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, medicilor li s-a promis acordarea unei prime de stabilitate şi o parte din coplata încasată de la pacienţi, dar nici aceste promisiuni nu sunt clare.
„Luna trecută a fost ultima întâlnire cu ministrul Sănătăţii, întâlnire în care am depus o serie de documente referitoare la salarizare, la gărzi, la locul de muncă. Aşteptăm un răspuns, dar trebuie să treacă 30 de zile. Prin intermediul presei ministrul Sănătăţii a anunţat că lucrează în acest moment la un proiect de stimulare a medicilor prin acordarea unei prime de stabilitate sau prin repartiţia unei părţi din coplată. Noi considerăm că nu este suficient. Solicităm măcar respectarea Legii salarizării care, se ştie, ar duce la dublarea salariilor, chiar ministrul Voinea a susţinut acest lucru. De acolo am putea discuta despre o salarizare decentă care ar ţine medicii în ţară şi ar creşte nivelul de trai al medicilor’, a precizat, pentru Agerpres, Victor Esanu.
Reprezentanţii medicilor spun că Legea 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, se aplică deficitar în acest moment din cauza normelor de aplicare care împiedică acordarea coeficienţilor de ierarhizare.
Membrii CFSMR au amintit şi de un studiu al Băncii Mondiale, preluat şi susţinut la nivel european de Federaţia Europeană a Medicilor Salariaţi, din care reiese că un medic la început de carieră ar trebui să fie plătit cu două salarii medii pe economie din statul în care este angajat.
‘În România, la un salariu mediu brut de 2.300 de lei, asta înseamnă ca un doctor să aibă 4.600 de lei la început de carieră. Asta ar însemna ca sistemul de sănătate să aibă, din eforturi publice, 7% din PIB faţă de 3,5% în prezent’, au precizat membrii CFSMR.
În plus, reprezentanţii medicilor susţin ca banii colectaţi din contribuţiile de sănătate să intre direct în sistem, nu la bugetul de stat, iar suma să fie suplimentată din fonduri publice