Sindicatele şi patronatele cer Guvernului să nu cedeze „presiunilor” FMI privind legislaţia muncii

Principalele confederaţii sindicale şi patronale cer Guvernului să nu cedeze "presiunilor" FMI şi ale structurilor financiare din UE cu privire la legislaţia muncii din România, aceste instituţii impunând, în opinia sindicaliştilor, condiţii ce ar duce la desfiinţarea dialogului social.
Economica.net - mar, 07 aug. 2012, 14:27
Sindicatele şi patronatele cer Guvernului să nu cedeze

„Confederaţiile sindicale şi confederaţiile patronale semnatare au considerat şi consideră că dialogul social şi respectul faţă de muncă este un criteriu esenţial al construcţiei europene în domeniul muncii. La modul declarativ, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeana au subscris permanent la aceste principii. În fapt, reprezentanţii Fondului Monetar International şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeană susţin impunerea unor condiţii care vor duce la desfiinţarea dialogului social, prin eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la toate nivelurile”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, şi semnat de liderii Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), „Meridian”, Patrorom, Conpirom, UGIR 1903, Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) şi Patronatul Român (PR).

Potrivit sindicatelor şi patronatelor, modificările aduse legislaţiei muncii în 2011 au dus la scăderea drastică a numărului contractelor colective de muncă. „Deşi justificarea guvernului Boc a fost întărirea dialogului social sectorial, este de notat faptul că nu a mai fost încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel sectorial, iar efectul imediat în domeniul relaţiilor de muncă a fost acela al escaladării numărului de conflicte de muncă. Intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (Legea dialogului social – n.r.) a dus la un blocaj instituţional, iar deblocarea acestuia nu poate fi făcută în baza impunerilor neîntemeiate ale FMI”, se mai arată în comunicat.

Confederaţiile protestează astfel faţă de „imixtiunea reprezentanţilor actualei misiuni a Fondului Monetar International şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeană care, prin impunerea unor condiţii aberante faţă de legislaţia din domeniul muncii din România, îşi depăşesc în mod abuziv competenţele şi atribuţiile”.

Liderii sindicatelor şi patronatelor semnatare solicită Guvernului „să nu cedeze presiunilor făcute”, „să evalueze serios competenţele reprezentanţilor părţii române în cadrul negocierilor”, „să apere şi să susţină, cu prioritate, în cursul negocierilor cu FMI-UE, interesul naţional al dezvoltării economico-sociale prin folosirea concretă şi eficientă a Dialogului Social care să genereze pacea socială”, potrivit aceluiaşi comunicat.

O delegaţie comună FMI, CE şi Banca Mondială se află la Bucureşti, pentru a discuta cea de-a şasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta şi analizarea proiectului de buget pentru 2013.

Premierul Victor Ponta a declarat recent că România ar trebui să continue relaţia de colaborare cu Fondul Monetar Internaţional şi să menţină şi anul viitor un acord de tip preventiv cu această financiară.

România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.

În urmă cu câteva săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înţelegere cu România în urma căruia instituţia a pus la dispoziţie o linie de credit de 1 miliard de euro.

Acordul cu instituţiile financiare internaţionale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Biroul procurorului general al Rusiei a demarat o acţiune în justiţie prin care încearcă să naţionalizeze activele deţinute de familia lui Konstantin Strukov, inclusiv participaţia la......
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor ...
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Creșterea TVA-ului și a accizelor anunțată ieri de guvernul Bolojan va face combustibilii mai scumpi în România. Însă ...
Polestar va produce noul SUV electric în Slovacia. Va fi primul model fabricat în Europa
Polestar va produce noul SUV electric în Slovacia. Va fi primul model fabricat în Europa
Grupul suedez Polestar a anunţat joi că noul SUV electric Polestar 7 va fi produs în Slovacia, fiind primul model fabricat ...