Sindicatele vor să evite concedierile la Ford, după majorarea investiţiilor pentru vehicule electrice

Sindicatul angajaţilor auto din SUA (UAW) discută cu Ford Motor în privinţa modalităţilor în care pot fi evitate concedierile la producătorul auto american, după ce noul director general Jim Hackett a anunţat, săptămâna aceasta, că va reduce dramatic costurile şi va majora investiţiile în vehicule electrice, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 06 oct. 2017, 06:30
Sindicatele vor să evite concedierile la Ford, după majorarea investiţiilor pentru vehicule electrice

Costurile materiale vor fi reduse cu zece miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro), iar cele cu tehnologia cu patru miliarde de dolari, prin noi acorduri cu furnizorii, reducerea prototipurilor şi a timpului de dezvoltare a produselor. Până în anul 2022, cheltuielile cu motoarele cu ardere internă vor fi reduse cu o treime, în timp ce investiţiile în electrificare, estimate până acum la 4,5 miliarde de dolari, vor fi majorate. Alte şapte miliarde de dolari vor fi alocate SUV-urilor şi camioanelor, care sunt mai profitabile.

‘Facem eforturi pentru a afla ce înseamnă pentru noi electrificarea. Le-am spus din timp că vrem să fim parte din acest proces’, a afirmat vicepreşedintele UAW, Jimmy Settles, care este şi şeful sindicatului Ford. Acesta a adăugat că ‘până în acest moment cei de la Ford au fost de acord că este în interesul companiei şi al angajaţilor să fim parte din proces’.

Settles a explicat că s-a întâlnit, recent, cu Hackett, care vrea să găsească noi oportunităţi pentru angajaţii UAW în acest proces de trecere la vehicule electrice.

‘Asamblarea maşinilor ar putea fi diferită, dar şeful Ford nu vrea să facă concedieri. Este consecvent în declaraţii şi sunt optimist că-şi va respecta angajamentele’, a declarat Hackett.

În următorii cinci ani, Ford intenţionează să lanseze 13 vehicule electrice sau hibride.

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...