Sindicatul Hidroenergetica pichetează sediul Hidroelectrica

Membri ai Sindicatului Naţional Hidroenergetica pichetează miercuri, între orele 13:00 şi 15:00, sediul Hidroelectrica, motivul fiind lipsa de acţiune a conducerii companiei în aplicarea Acordului Cadru cu SSH Hidroserv SA pentru prestarea lucrărilor de mentenanţă.
AGERPRES - mar, 28 nov. 2023, 13:57
Sindicatul Hidroenergetica pichetează sediul Hidroelectrica

Conform unui comunicat remis AGERPRES, negocierile pentru Acordul Cadru au fost încheiate şi însuşite de cele două părţi prin semnarea procesului verbal de negociere.

Potrivit sursei citate, refuzul noului Directorat al Hidroelectrica SA de a finaliza şi pune în aplicare acest Acord are consecinţe negative majore pe două planuri. Pe de o parte, sunt puse în pericol locurile de muncă şi asigurarea salariilor celor aproape 1.200 de salariaţi ai SSH Hidroserv.

„Precizăm că SSH Hidroserv este companie de stat la care Hidroelectica SA este acţionar unic. Aceasta a luat fiinţă, în mod artificial, prin separarea şi externalizarea de către Hidroelectrica a serviciilor de mentenanţă pentru instalaţiile hidroenergetice. Această companie nu are pe piaţă alţi potenţiali „clienţi” pentru activitatea pe care o desfăşoară şi din acest motiv, atitudinea noului Directorat al Hidroelectrica este de neînţeles”, se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, spun sindicaliştii, este vorba de punerea în pericol a funcţionării instalaţiilor hidroenergetice, cu efect direct asupra siguranţei în funcţionare a Sistemului Energetic Naţional. Astfel, prin acest blocaj, conducerea Hidroelectrica încalcă flagrant obligaţiile Ordinului 96/2017 al ANRE, privind mentenanţa în sectorul energetic. De altfel politica Hidroelectrica de reducere mult sub prevederile Ordinului 96/2017 a lucrărilor de mentenanţă şi stoparea nejustificată a lucrărilor de investiţii în noi capacităţi de producere, nu este altceva decât un atentat la independenţa energetică a României, susţin ei.

„Considerăm că, în mod deliberat, noul Directorat pune în pericol viitorul Hidroserv, societate ce tocmai îşi pregătea reinserţia în circuitul economic prin ieşirea din situaţia de insolvenţă.
Studiind componenţa Directoratului actual şi perioada în care aceştia au avansat în funcţii – cea în care Hidroelectrica se afla sub supravegherea administratorului judiciar Remus Borza, sperăm să nu ne aflăm în situaţia unei intenţii de a scoate SSH Hidroserv de pe piaţa serviciilor de mentenanţă pentru a face locul altor firme „prietene” ale acestuia”, a declarat Cristinel Popescu secretarul general al Sindicatului Naţional Hidroenergetica.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, în pofida afirmaţiilor armatei ruse, transmite dpa, potrivit Agerpres....
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns ...
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple ...
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării ...