Sindicatul Salubrizare Metrou îşi va relua protestele după Sărbătorile Pascale
‘Începând cu data de 18 aprilie, toţi cei 300 de angajaţi Romprest – Salubrizare Metrou vor fi nevoiţi să îşi ia concediu fără salariu până când se va iniţia procedura de concediere colectivă conform Codul Muncii, neexistând alte locuri de muncă disponibile pentru aceştia în cadrul Societăţii, fapt pentru care, imediat după sărbătorile de Paşti, Sindicatul Salubrizare Metrou îşi va relua protestele, inclusiv prin organizarea unui miting în faţa Guvernului României’, se spune în comunicat.
Sindicatul Salubrizare Metrou, sindicat afiliat la Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice ‘ATU – România, a pichetat marţi şi miercuri sediul Ministerului Transporturilor, protestând faţă de decizia conducerii Metrorex de a încredinţa activitatea de salubrizare de la metrou unei firme de catering cu 30 de angajaţi.
‘În urma discuţiilor purtate în dată de 15 aprilie Aurel Radu, director general Metrorex, nu s-a putut găsi nicio soluţie de rezolvare a acestei situaţii, întrucât SC Metrorex SA nu îşi asumă niciun fel de responsabilitate faţă de cei 51 de salariaţi externalizaţi în anul 2003, deşi această decizie a fost luată unilateral de către SC Metrorex SA. (…) SC Metrorex SA, ori de câte ori scoate la licitaţie activitatea de salubrizare de la metrou, activitate care de fapt îi aparţine, are calitatea de cedent, astfel că are obligaţia atât morală cât şi legală de a proteja drepturile şi locul de muncă al angajaţilor externalizaţi’, precizează sindicaliştii.
Conform unui comunicat postat marţi pe site-ul Metrorex, conducerea companiei consideră nefondate manifestările de pichetare organizate de UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou (USLM), în faţa sediului Ministerului Transporturilor.
‘În data de 17 aprilie a.c. va înceta Acordul cadru, încheiat pe o perioadă de 4 ani, cu Asocierea SC Romprest Servicii Integrate SRL şi SC Compania Romprest Service SRL, pentru asigurarea serviciilor de salubrizare a spaţiilor publice din metrou. Ca atare, apreciem ca fiind nefondate manifestările de pichetare anunţate, SC Metrorex SA neputând interveni în deciziile unei societăţi comerciale cu care are relaţii contractuale, respectiv Romprest Servicii Integrate SRL’, se arată în comunicatul citat.
Reprezentanţii Metrorex precizează, totodată, că au iniţiat, în ultimul trimestru al anului 2013, o procedură de achiziţie de licitaţie deschisă, conform OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
‘Având în vedere solicitările de clarificare, precum şi contestaţiile formulate, care au condus la nefinalizarea procedurii până la această dată şi pentru asigurarea serviciilor de salubrizare strict necesare în staţiile de metrou, SC Metrorex SA a procedat la iniţierea în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP) a unui anunţ pentru achiziţionarea serviciilor menţionate, prin cumpărare directă, cu respectarea prevederilor legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice, în urma căruia a atribuit un contract cu durata de 3 luni, durată apreciată ca fiind necesara finalizării procedurii de licitaţie pentru un nou acord cadru cu durata de 4 ani’, se mai spune în comunicat.